În acest moment culori superbe înveselesc fiecare colț al parcului, iar băncile stau liniștite sub umbra copacilor ce au rezistat tăierilor. Ce mai, o oază de liniște și loc de promenadă chiar în buricul orașului. Din fericire, arădenii se pot bucura încă de această oază şi datorită spiritului civic de care au dat dovadă în urmă cu un an. Poeţi cum ne găsim acum, în inima primăverii, vă invităm să retrăiți cu noi ultimele momente din viața marelui poet, dar și să citiți ultimele versuri răscolitoare scrise de poet cu doar o oră înainte de moarte. Faceţi o plimbare apoi în parc. Merită.

A decedat la ora 4.00

„Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, genialul poet Mihai Eminescu. Moartea nu i-a fost pe măsura creaţiei. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în «celula» sa din spital. Deşi a lăsat în urmă o creaţie de o valoare universală, poetul diagnosticat greşit, după cum arată ultimele studii, nu a cerut prea mult, celor care-l îngrijeau. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: «sunt năruit». S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit. Cauza oficială a morţii a fost stopul cardio-respirator. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii. Sunt poezii fără titlu, necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene”, se arată pe site-ul adevărul.ro, ediția din Botoșani, în materialul „Poveștile neștiute ale lui Mihai Eminescu”.

Carnețelul din halat

Imediat după moartea lui Mihai Eminescu, spun aceleași surse, medicii au găsit în halatul poetului un mic carneţel cu versuri. Erau ultimele poezii, scrise în sanatoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă. Se presupune că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă. De altfel, în versuri se ghiceşte sentimentul morţii apropiate. Poeziile nu au titlu şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”, în numărul din 23 iulie 1889. În acest număr era publicată poezia ”Stelele-n cer”, titlul fiind adăugat de redactor după primul vers.

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Practic, aceasta este considerată ultima poezie a lui Eminescu, găsită pe carneţelul din halat.