Sărbătoare naţională în Ungaria! Prin urmare, toate autovehiculele care depăşesc 7,5 tone au interzis pe teritoriul Ungariei în 15 martie. Autorităţile de frontieră din Ungaria a informat Poliţie de Frontieră Română despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Astfel, în această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.
„Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent, ca de exemplu redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Fără automarfare pe teritoriul Ungariei
Fără automarfare pe teritoriul Ungariei
Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei în 15 martie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!