„Decizia de a muta ședințele Biroului Național în teritoriu vine din dorința de a fi mai aproape de femeile liberale din toate județele țării. Venim aici, la Arad, și membrele noastre pot intra în contact direct cu conducerea liberală centrală. Ne-am propus să discutăm despre activitățile de la nivel național și proiectele locale, dar și despre comunicarea care poate tot timpul să fie îmbunătățită. Este foarte bine să ne cunoaștem pentru a putea fi cât mai unite, deviza organizației noastre fiind «Forță în unitate»”.
Cât despre prezența pe listele europarlamentare, Florica Cherecheș a punctat: „Am avut o discuție cu președintele Ludovic Orban și m-a asigurat că vom avea cel puțin o femeie pe un loc eligibil pentru Parlamentul European”.
În ceea ce privește organizația de la Arad, Geanina Pistru – prim-vicepreședinte al Organizației Femeilor Liberale la nivel național, a punctat: „Vom continua planul nostru de activități: de la donarea de sânge, la acțiunile de ecologizare, evenimente pentru sănătatea femeilor, dar și pentru cei vârstnici”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!