„USL Arad consideră abuzivă această practică. Sunt probleme care trebuie dezbătute în consiliile locale, nu sunt probleme care pot fi rezolvate în câteva ore, prin semnătura primarului. Am vorbit cu primari care îmi spuneau că banii ar trebui folosiţi pentru alte obiective – pe lângă faptul că unii profesori au câştigat în instanţă anumite drepturi financiare, primăriile au şi alte costuri legate de şcoli. Banii pot să meargă pentru modernizarea clădirilor şi pentru baza materială. Constatăm că PDL vine pe de o parte şi spune că face reformă în învăţământ, pe de altă parte taie prin tot felul de mijloace finanţarea învăţământului… Îi solicităm primarului Gheorghe Falcă să spună public care sunt ajustările pe care trebuie să le facă Primăria Arad, în urma acestei decizii aberante a guvernării PDL”, a spus Laurenţiu Hălmăgean.
Finantarea per elev, pusa la zid
ARAD. Preşedintele pe municipiu al PSD Arad, Laurenţiu Hălmăgean, susţine că mai multe primării din judeţul Arad şi-au exprimat nemulţumirea faţă de nota primită zilele trecute, prin care li se cere să calculeze sumele necesare plăţii salariilor cadrelor didactice, potrivit standardelor de cost per elev, banii care rămân urmând să fie returnaţi bugetului central.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Local
Evenimentul e programat pe 1 aprilie, ora 15, în Sala Ferdinand şi online. Pot participa toţi cei interesaţi.
1
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!