În baza probatoriului administrat, femeia de 53 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, în cauză fiind emis un ordin de plasare a animalelor în adăpost, care a fost înaintat spre punere în aplicare Consiliului Județean Arad. Ulterior, femeia a fost arestată pentru de Judecătoria Arad:
„(…), admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, privind pe inculpata: Decuseară Carmen-Gabriela, în prezent aflată în stare de reţinere în C.R.A.P. Arad, pentru săvârșirea infracţiunilor de schiungiuirea animalelor, în formă continuată, (…), uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, (…) şi rănirea cu intenție a animalelor, (…). Dispune arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 19 martie 2026 până la data de 17 aprilie 2026 inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatei de luare a unei măsuri preventive mai uşoare”.
FOTO: Denisa Szabo
Citiți principiile noastre de moderare aici!