Lucrările de modernizare a fostului Spital Municipal, în prezent parte a Spitalului Județean Arad, au ajuns la un procent de finalizare de 75 la sută. Reprezentanții Consiliului Județean Arad, instituție care a câștigat un proiect finanțat prin PNRR pentru acest obiectiv, au efectuat, zilele trecute, un control pe șantier pentru a afla de la fața locului cum se desfășoară implementarea proiectului. Asta mai ales că firma Tehnodomus, cea care a câștigat licitația pentru aceste lucrări, înregistrează întârzieri față de graficul asumat în contract.
„Lucrările de modernizare la fostul Spital Municipal au ajuns la 75 la sută. Vorbim despre un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin PNRR, iar la final vom moderniza corpurile C6 și C7, spații care nu au mai fost modernizate de 50 și care vor fi amenajate la standarde actuale. Zilele trecute am fost pe șantier pentru a evalua derularea investiției și pentru a discuta punctual problemele. Am simțit nevoia de a impulsiona lucrările pentru a crește ritmul și pentru a corecta anumite deficiențe, acolo unde este cazul. Am transmis firmei mesajul ferm că trebuie să respecte termenele, altfel vor intra în zona de penalități. După Paști, începe demolarea unor corpuri de clădire vechi și începe amenajarea unor locuri de parcare, necesare pentru funcționarea spitalului. Vă ținem la curent cu toate evoluțiile pentru această investiție prioritară”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Ținând cont de faptul că lucrările au ieșit deja din grafic, nu poate fi înaintat un termen referitor la finalizarea proiectului. Dar autoritățile județene spun că ne vom încadra în termenul stabilit prin PNRR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!