„Îl felicit pe Marius Drăgănescu, pentru că Aradul este pe primul loc la îndeplinirea indicatorilor de performanţă”, a subliniat Heiuş. Oficialul a menţionat că la Arad este deja a treia lună în care programul de încasări a fost îndeplinit cu peste 100%. Din judeţul Arad au fost încasate peste 1,356 miliarde lei în acest an, din care aproape 174 milioane lei în luna curentă.
Fruntasi in regiune la incasari
ARAD. Fiscul arădean a fost dat ca exemplu pozitiv, marţi, de către Ovidiu Heiuş, directorul Direcţiei regionale de Finanţe Timiş. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, condusă de Marius Drăgănescu, a avut cele mai bune rezultate din întreaga regiune în ceea ce priveşte programul de încasări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cu toate că încă nu a fost identificată sursa de finanțare pentru noul spital, conducerea județului este convinsă că obiectivul va fi realizat.
România
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.
1
ARADON Sport local
ORĂŞTIE. Recent a avut loc prima etapă a Campionatului Național de Karate IKU, unde sportivii clubului Cobra Arte Marțiale au avut rezultate foarte bune.
Mapamond
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Local
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
1
ARADON Sport local
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Mapamond
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!