Spargerile aveau loc la adăpostul nopţii. Hoţii nu au spart doar case, ci şi societăţi şi au furat orice, de la mobilă de bucătărie la motorină şi cabluri electrice, până când au ajuns pe mâna oamenilor legii. Acum au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş pentru infracţiunile comise. „Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpaţilor H.E.B., M.I.G. cât şi a unei persoane minore la momentul comiterii faptelor sub aspectul săvârşirii a opt infracţiuni de furt calificat, respectiv a două infracţiuni de tăinuire la furt calificat în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în perioada septembrie 2015 – iunie 2016, în mai multe rânduri, pe timp de noapte, prin escaladarea gardurilor, prin violarea sediului profesional sau a domiciliilor persoanelor vătămate, prin tăierea lacătelor care asigurau bunurile, inculpatul H.E.B. împreună cu inculpatul minor (la data comiterii faptelor) şi cu un suspect (faţă de care s-a dispus clasarea cauzei) au sustras mai multe bunuri din posesia mai multor persoane vătămate din satul Iermata-Neagră, comuna Zerind şi oraşul Chişineu-Criş (trei acumulatori marca Tera tip 12 V 154 AM, 250 litri motorină, 8 bucăţi cabluri electrice (prelungitoare electrice) în lungime totală de 470 de metri, garnitură de mobilă de bucătărie şi una de sufragerie, 4 biciclete, în valoare totală de 9.700 de lei. O parte din bunurile sustrase au fost înstrăinate, iar banii astfel obţinuţi au fost împărţiţi în mod egal. La două dintre infracţiunile mai sus-arătate a participat cu acte de tăinuire şi inculpatul major M.I.G., care a primit de la inculpaţii H.E.B. şi de la inculpatul minor mai multe bunuri (3 acumulatori auto marca Tera tip 12 V 154 AM, o cantitate de motorină, o garnitură de mobilă de bucătărie şi una de sufragerie), pentru care le-a plătit suma totală de 960 de lei, ştiind că aceste bunuri provin din furt”, se arată într-un comunicat de presă. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş spre soluţionare.
Furturi pe bandă rulantă în Chişineu Criş şi Iermata Neagră
Furturi pe bandă rulantă în Chişineu Criş şi Iermata Neagră
Din septembrie 2015 până în iunie 2016, trei persoane – dintre care una minoră la data săvârşirii faptelor – au dat mai multe spargeri în satul Iermata Neagră şi în oraşul Chişineu Criş, bunurile furate fiind mai apoi vândute.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
16
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!