ARAD. Un mini-serial despre ce înseamnă viaţa de tirist, despre ce înseamnă să baţi toată Europa, despre plusurile şi minusurile meseriei, cu bune şi cu rele. Asta şi-a propus să scoată la iveală Nicolae Ion, un arădean care are 50 de ani şi este şofer de camion, care îşi denumeşte serialul „Gânduri în kilometri”. Acesta îşi postează textele pe grupul AradTraffic, dedicat şoferilor din Arad.

„Fac parte dintr-o clasă defavorizată și marginalizată de societate. Sunt un fost elev mediocru care abia-abia a terminat 10 clase și profesionala”, se prezintă, cu sinceritate, șoferul arădean.

Cu toate acestea, textele lui sunt impecabile, atât din punct de vedere gramatical, cât şi din punct de vedere al liricii. Semn că limba română nu are neapărat vreo legătură cu studiile superioare, cât are cu caracterul şi dorinţa de cunoaştere a celui ce vrea să îi afle tainele. Aradon a decis, cu acordul autorului, să publice textele scrise de Nicolae Ion în speranţa că, printre cititorii noştri, sunt şi oameni care vor să afle ce înseamnă viaţa trăită la volan, dincolo de clişeele prin care sunt caracterizaţi camionagiii. Aşadar, îi dăm cuvântul lui Nicolae Ion, cu precizarea că vom publica constant textele acestui mini-serial.

„Fac un scurt kilometraj prin gânduri și vă spun cât de frumos și ușor este să fii șofer de TIR. Îmi cer în avans scuze pentru greșelile de ortografie, am 50 de ani și sunt doar un biet șofer. O am pe Mogdi, capul tractor, care împreună cu Ioana, GPS-ul, și Berbecu’, aparatul tahograf, fac aproape totul pentru șofer. Mogdi mă anunță dacă cumva ies în stânga sau dreapta de pe banda carosabilă, frânează dacă mă apropii prea mult de cel din față, mă anunță dacă vine o curbă periculoasă și îmi recomandă folosirea accelerației sau retarderului dacă-i cazul. Mogdi accelerează în urcare și frânează în coborâre singură la viteza setată. Berbecu’ știe și-ți arată toată activitatea de făcut sau care a fost făcută. Îți spune tot programul săptămânal, cu pauzele de odihnă dintre sesiunile de conducere, timpii de conducere, tot ce vrei. Chiar și ce nu vrei. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc. O am și pe Ioana, îmi spune mură-n gură pe unde s-o iau spre destinație, unde să fac pauza zilnică sau unde să alimentez motorină și AdBlue. Îmi spune și dacă viteza este prea mare pentru sectorul de drum pe care sunt și mă avertizează dacă-i vreun post Radar. Îmi spune tot ce am nevoie ca șofer, dar nu vede punctele moarte ale camionului și nu-i vede pe inconștienții care se bagă în spațiul liber când tu, lung fiind, negociezi larg curbele sau sensul giratoriu, pentru a evita să urci cu cauciucurile pe bordură. Mai sunt momente când te înarmezi cu răbdare la cozile kilometrice. Păstrezi distanța față de cel din față și vin ciutele și se-ngrămădesc, că-s mici și au loc. Dar treci peste, că ești într-un mediu confortabil cu maxim de comoditate și admiri peisajul mirific din zona pe care o traversezi sau, parcat fiind, pentru că nu mai ai amplitudine. În acest precis moment, mi-s într-o parcare pe A4 Italia, unde am bar, magazin, restaurant și baie cu duș gratis, dar eu iau masa în cabină în spațiul din partea dreaptă, unde bordul este special conceput pentru asta. Aici am mediul confortabil, controlat la 23,5°C și sigur. Sincer să fiu, o fac și pentru bani. Toți muncim pentru bani, dar nouă șoferilor ne și place să facem cumpărături la Metro, în țară, că-i mai ieftin și putem să cumpărăm cu 50 € necesarul pentru o cursă tur-retur. No, amu mi-s la masă cu o conservă Mexicană de ton, pâine și apă în față când aud sosind într-un sunet gutural înfundat și plăcut ritmat, un tip masiv călare pe o superbă bestie de motocicletă musculoasă și neagră și strălucitor conturată cu eșapamentul nichelat obraznic. Ridic privirea din conservă îndrăgostit de ideea de libertate oferită de această pasiune și-l privesc cu admirație cum descalecă tacticos ca un top model în exercițiul funcțiunii la bară când, lăsând capul pe spate, își dă jos casca și apleacă în față fruntea ce se întindea precum luciul unui patinoar până la ceafă. Era doar cu un pic trecut de vârsta a doua, dar un model de urmat pentru bărbați adevărați. Eu stau la 23,5°C în cabină, dar afară sunt 38°C, urmează să-și dea jos superba geacă de piele, tipică motocicliștilor îndoctrinați cu multiple doze de pasiune. Parcă-i un cavaler Teuton, ce-și dezbracă armura strălucitoare protectoare în sălbăticia măceloasă de pe frontul de luptă. Măi cititoareo, pentru tine am făcut acest joc de cuvinte ce-ți oferă o imagine de basm, sora mea este îndrăgostită de tot ceea ce înseamnă motociclism. Odată dezbrăcat de geacă, n-a mai ținut vrăjeala. Toată admirația mi-a căzut în scârbă. Din Cavalerul Teuton, brusc s-a strecurat în imaginația mea filmul românesc <Drumul oaselor>. Vai viața mea, dacă pică ăsta cu motorul schimbă denumirea de la A4 din Italia, în Drumul oaselor. Așa era de costeliv și din uriașul ce l-am fabricat în imaginația mea, brusc a devenit un nimuric ce țopăia de pe un picior pe altul în bocancii clăpăugi spre colțul clădirii din parcare. Timpul vine la pachet cu alte cele, de asta se zice că toate se fac la timpul lor. Dar și șoferia vine la pachet cu alte cele, nu tare plăcute. Voi scrie și partea grea și urâtă din șoferie. Drumuri bune la toată lumea”.