aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Gardurile de protecție, afacerea pe zero a Poliției Locale Arad

Gardurile de protecție, afacerea pe zero a Poliției Locale Arad

De Sorina Ambruș
la 17 November 2022 08:59
4 Comentarii

Gardurile de protecție, afacerea pe zero a Poliției Locale Arad

Foto: Gardurile, ornamente perpetue pe străzile Aradului /Foto: JA
17 November 2022 08:59
Le vezi peste tot prin Arad, în puncte cheie, sau în puncte periculoase din oraș, le poți închiria pe bani, potrivit unei hotărâri locale, dar nu aduc niciun ban în buzunarul autorităților.
Scris de Sorina Ambruș - Le vezi peste tot prin Arad, în puncte cheie, sau în puncte periculoase din oraș, le poți închiria pe bani, potrivit unei hotărâri locale, dar nu aduc niciun ban în buzunarul autorităților.

Trimite articolul

X

ARAD. 812 garduri de protecție are pe stoc Poliția Locală. Arhicunoscute arădenilor, cu siguranță, ele sunt menite să asigure, evident, protecția. Pentru că apar și dispar brusc în diferite locații sau, din contră, sunt parcă uitate în anumite zone, devin un fel de ornament stradal, ne-am interesat îndeaproape despre regimul acestora.

Mărturisim că întrebările au apărut la sesizarea unor arădeni venită în momentul în care strada Vasile Goldiș s-a pricopsit cu mai multe astfel de garduri, a căror prezență nu părea să se impună. Am fost curioși să aflăm la solicitatea cui se amplasează gardurile de protecție, cui trebuie adresate astfel de solicitări, cât costă închiriatul lor pentru arădeni și pe ce perioadă pot fi ele închiriate sau amplasate la cerere și când se montează din oficiu.

N-a fost foarte ușor să-i dăm de capăt subiectului, pentru că Primăria a răspuns într-o primă fază doar parțial întrebărilor noastre. A fost nevoie să revenim cu întrebările punctuale referitoare exact la situația de pe strada Vasile Goldiș, dar și la prezența gardurilor, de mai bine de câteva luni, pe strada Cloșca. Dar să o luăm pe rând. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Municipal – Hotărârea nr. 596 din 17 decembrie 2021 – există o taxă specială pentru utilizarea gardurilor de protecție, care a fost stabilită pentru anul 2022 la suma de 5 lei pe zi. Acestea pot fi închiriate pentru a fi folosite la lucrările proprii ale persoanelor fizice sau juridice de pe raza municipiului Arad „în/pe carosabil și trotuare, precum și la alte activități care se desfășoară pe drumul public și implică aglomerări de persoane, evenimente culturale, concerte în aer liber, competiții și activități sportive, organizări de prezentări etc.”

 

Deși am solicitat în scris informația cu privire la sumele ce „s-au încasat până în prezent din închirierea lor, având în vedere că există o taxă de închiriere adoptată prin Hotărâre a CLM?”, nu am primit un răspuns de la Primăria Municipiului Arad. Deși întrebarea noastră făcea referire la sumele care s-au încasat în toate situațiile în care aceste garduri au fost închiriate către terți, răspunsul municipalității face referire doar la două situații punctuale care se regăsesc, într-adevăr, în solicitarea noastră de informații, dar la un alt punct de pe lista de întrebări.

De la purtătorul de cuvânt am reușit totuși să primim următoarea informație:

„au fost câteva solicitări punctuale din partea unor asociații de proprietari, însă fiind vorba doar despre câteva garduri pentru doar câteva ore, de fapt solicitări de izolare a zonelor pentru protejarea cetățenilor, nu a fost percepută nicio sumă de bani. Dar dacă vorbim despre o lucrarea mai amplă, care se întinde pe o durată de timp mai mare, chiar îndemnăm cetățenii să solicite sprijinul DGPLA, nu înainte de a studia HCLM nr. 596/2021 pentru a vedea care este valoarea taxei speciale pentru utilizarea gardurilor de protecție.”

Permanență pe Cloșca

Una dintre străzile abonate la gardurile de protecție este strada Cloșca, din centrul municipiului. De luni de zile, circulația pe trotuare, în partea de stradă care duce la Piața Mică, este restricționată tocmai de acele garduri ale Poliției Locale, pe ambele părți, astfel că circulația pietonilor se desfășoară exclusiv pe carosabil. Pentru că am primit nenumărate sesizări de la cititori cu privire la acest aspect, am solicitat lămuriri Municipalității. Iată ce spune Primăria:

„referitor la situația semnalată pe strada Cloșca nr.14, scopul montării gardurilor Poliției Locale a fost protejarea trecătorilor care tranzitau zona respectivă, imobilul de la această adresă prezentând deteriorări exterioare. Acesta este motivul pentru care i s-a aplicat o supraimpozitare de 300%. Măsura rămâne în vigoare până în momentul în care proprietarul imobilului va face demersuri de reabilitare a clădirii.”

Fără niciun al termen, există posibilitatea ca gardurile cu pricina să devină ornamente permanente, pe o stradă și așa destul de aglomerată. Cât privește o eventuală sumă de bani percepută proprietarilor celor două clădiri „împrejmuite”, Primăria precizează: gardurile amplasate pe strada CLOȘCA sunt menite să atenționeze cetățenii cu privire la ornamentele care cad de pe clădiri și „nu s-au solicitat/primit bani, respectându-se întocmai prevederile hotărârii mai sus menționate. Astfel, scopul montării acestora a fost protejarea trecătorilor din zona respectivă, la solicitarea polițiștilor locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere și nu la solicitarea cetățenilor, pentru lucrări proprii. De asemenea, nu se poate pune problema “suportării costurilor”, necesitatea prezenței acestora în locațiile menționate de dumneavoastră neimplicând costuri, fiind constatată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.”

Controversa de pe Vasile Goldiș

La începutul luni octombrie, Poliția Locală a propus Comisiei de Sistematizare a Circulației reconfigurarea străzii Vasile Goldiș, eliminarea unor locuri de parcare și interzicerea parcării pe o porțiune a acesteia. Locuitorii zonei s-au arătat nemulțumiți de propuneri și de faptul că nu au fost consultați și că nu interesele cetățenilor primează. De asemenea, aceștia au reclamat amplasarea mai multor garduri aparținând Poliției Locale, care limitau inclusiv accesul la puținele locuri de parcare existente în zonă.

„Amplasarea gardurilor pe anumite tronsoane ale străzii Vasile Goldiș s-a făcut la inițiativa DGPLA. Întrucât o asociație de proprietari a unui imobil aflat la intersecția străzii Românului cu strada Vasile Goldiș a demarat o lucrare de refacere a acoperișului, DGPLA a montat câteva garduri de protecție pentru a evita producerea unor accidente. Acestea vor fi ridicate zilele următoare având în vedere faptul că stadiul actual al lucrărilor nu mai impune existența gardurilor acolo. DGPLA a constatat că odată cu intrarea în funcțiune a unității de cazare de pe strada Vasile Goldiș și a opțiunii sistematice a echipelor de fotbal de a se caza aici, este necesară prezența unui echipaj în zonă pentru a preveni blocarea traficului. Ultima Comisie de Sistematizare a Circulației în municipiul Arad a avut ca subiect tocmai organizarea locurilor de parcare amenajate pe strada Vasile Goldiș de o manieră care să nu mai impună limitarea cu garduri de protecție a accesului când sosește un mijloc de transport mai mare la unitatea de cazare de pe această stradă”, se arată în răspunsul Primăriei.

De altfel, spune cei de la Primărie, „în urma propunerilor făcute s-a reușit sistematizarea circulației pe această stradă astfel încât să nu mai fie necesară prezența echipajelor DGPLA și/sau montarea gardurilor de protecție, fără a se diminua numărul total de locuri de parcare existente. S-a reușit chiar crearea de noi locuri de parcare prin restrângerea lungimii sectorului pe care se aplică valabilitatea indicatorului <<Staționarea interzisă>>.”

Nici din evenimente

În ceea ce privește sumele încasate pentru utilizarea gardurilor în situația organizării de evenimente, Primăria reiterează:

”taxele speciale se datorează de persoanele fizice și juridice care solicită serviciile menționate mai sus”.

“Prevederile HCLM 596/2021 sunt explicite în acest sens, gardurile din dotarea DGPL Arad fiind utilizate la solicitarea titularului acestora, Primăria Municipiului Arad, la evenimente organizate de către PMA, în colaborare cu ONG, asociații, etc, pentru activități sociale, culturale ori sportive.”

În încheierea răspunsului, Municipalitatea mai spune că există situații în care gardurile de protecție sunt folosite abuziv de către arădeni, care ar profita de faptul că acestea se află amplasate în proximitate:

„Menționăm că în unele situații nu este exclusă folosirea temporară, nelegitimă, a gardurilor, în interes privat, dat fiind faptul că ele au rămas în proximitate, pe domeniul public, în locațiile mai sus menționate. În aceste cazuri sunt preluate de echipaje de poliție locală, iar partenerul instituțional care le-a ridicat inițial este anunțat.”

Zero la buget

Prin urmare, sumele aduse la buget din închirierea gardurilor Poliției Locale sunt zero. Siguranța arădenilor este prioritară și ea este asigurată cu câte un gard amplasat gratuit care, da, are menirea să semnalizeze o tencuială căzută, dar mai rezolvă, tot gratuit, și o problemă a proprietarilor clădirilor cu pricina. Mai ales când vorbim de luni întregi în care gardurile restricționează circulația pietonilor, cum este cazul străzii Cloșca, fără a crea nicio obligație din partea celor care au lăsat un imobil să se degradeze atât de mult.

Trimite articolul

X
Taguri:
activitati sportive ,
afacere ,
afacere pe zero ,
amplasare garduri ,
aradeni ,
controversa ,
DGPL Arad ,
garduri de protectie ,
inchiriere ,
intrebari ,
locatii ,
politia locala arad ,
prezenta garduri ,
Primaria Municipiului Arad ,
strada closca ,
strada vasile goldis
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Clara says:
    November 17, 2022 at 10:15 am

    Nu se poate sa fie zero la buget…
    Pe fosta str.Sebesului,au avut loc anumite lucrari si au avut puse astfel de garduri si clar,trebuie sa fi achitat …
    SAU?????????

    Reply
  2. ciudat says:
    November 17, 2022 at 12:04 pm

    Oare chiar sa fie zero ?? Crede cineva ?? Sau e ceva mai mult de zero,pentru unele buzunare politice,ca si bani negri,pentru alegeri. Nu poate fi cifra zwro la buget,oricine cunoaste ceva economie si contabilitate poate spune ca e imposibil.Intrebarea este unde intra banii !!!

    Reply
  3. Tuluz-Lotrec says:
    November 17, 2022 at 2:29 pm

    Orasul gardurilor. Sau mai bine zis comuna cu garduri. Ne reprezinta. Asa a inceput si decaderea strandului aradean, garduri peste garduri. Aduc, asa, un aer specific de provincie, de localitate lasata in paragina de ani buni. La cat mai multe garduri si separatoare. Lamultzean.

    Reply
  4. f.b. says:
    November 18, 2022 at 7:00 am

    Pentru semafoare si semne de circulatie cine plateste chirie?

    Reply
  5. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Lucia Mihalache, aleasă în conducerea europeană de tir sportiv
    3
    Hramul bisericii în Parohia Iratoșu
    4
    Conferință Internațională de Educație Fizică și Sport la Moneasa
    5
    15 medalii pe salteaua de greco-romane
    6
    Bronz la CN de cros şi calificare la Balcaniadă
    7
    Incendiu în curtea unei firme din Zădăreni: intervine și echipajul CBRN
    8
    Amenzi pentru 76 de șoferi, în 24 de ore
    9
    Fotbal Liga 3, etapa 10
    10
    Programul magazinelor de sărbători

    Local

    Programul magazinelor de sărbători
    ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.

    ARADON Sport local

    Aradul are un campion la Jiu Jitsu brazilian
    ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.

    ARADON Sport local

    FOTO
    Kickers Winter Cup, o competiție reușită
    Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.

    ARADON Sport local

    Au impresionat la „Cupa de Iarnă” la înot
    HODMEZOVASARHELY. Ultimul concurs al anului la care a participat secţia de înot a Clubului Sportiv Şcolar Gloria Arad, coordonată de prof. Sebastian Lucaci, a fost „Cupa de Iarnă” din Ungaria.

    UT Arad

    UTA ocupă locul 6 la numărul spectatorilor
    ARAD. O statistică interesantă despre numărul spectatorilor prezenţi la jocurile din Superligă în primele 21 de etape ale sezonului 2025-2026, ne arată că UTA şi, implicit, publicul arădean, ocupă un loc ... de play-off.

    România

    Miniștrii Apărării și Economiei au depus jurământul la Cotroceni
    Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.

    Local

    Judecat pentru mita oferită unui polițist, la Lipova
    Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal. 1

    ARADON Sport local

    CS Universitatea Arad are patru secţii medaliate

    UT Arad

    UTA iernează pe locul 8
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.