Sâmbătă și duminică, doi și trei septembrie, la Ghioroc se vor sărbători zilele comunei și Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniș-Măderat-Ghioroc, ediția a IX-a.
În prima zi a evenimentelor, pe stadionul Școlii Generale din Ghioroc vor susține recitaluri în cadrul unui concert Maria Solomie, Mădălina Boroneanț, Melisa, Alessia, Deepcentral, Corina și trupa Vunk. Concertul va începe la ora 19:00, iar la finalul recitalului trupei Vunk va fi un foc de artificii.
Duminică, 3 septembrie, la ora 15:20, va avea loc deschiderea ediției a IX-a a Sărbătorii Vinului în Podgoria Miniș-Măderat-Ghioroc, cu prilejul căreia recolta de struguri va fi sfințită. Tot atunci se vor acorda și diplome de aur cuplurilor din Ghioroc ce împlinesc anul acesta 50 de ani de la căsătorie.
Programul va fi completat de momente artistice oferite de ansamblurile de dansuri „Șiriana” din Șiria (coordonator Viorel Popa), „Păstrătorii Tradiției” din Covăsânț (coordonator Rațiu Marian) și „Podgorenii” din Păuliș (coordonator Rasca Radu).
De la ora 16:40 va avea loc o demonstrație de judo a Clubului Sportiv Podgoria Ghioroc, iar de la ora 17 va începe un concert susținut de Formația Gabriel Stoica, ce îi are ca soliști pe Gabriel Stoica și Loredana Stoica.
Ansamblul de dansuri „Cununița” din Sântana va urca și el pe scenă cu soliștii vocali Mara Mihalca, Florin Oprițescu și Gabi Bîrsăuan, sub conducerea muzicală a lui Mircea Stanciu și coordonarea lui Ioan și Elizei Dărău. Acestora le vor urma solistele Dariana Stoica și Paula Morar, dar și Ansamblul de dansuri „Junii Podgoreni” din Ghioroc, cu interpreții Bianca Tomoioagă, Laurențiu Ranca și Călin Timiș, sub îndrumarea instructoruluii Ioan Dărău.
Începând cu ora 19:45 vor susține recitaluri Stana Stepănescu, Aureș Tămaș și Andreea Bălan, iar sărbătoarea se va încheia după ora 23:00 cu un foc de artificii.
Organizatori ai evenimentului sunt Primăria Comunei Ghioroc, Consiliul Local Ghioroc, Centrul Cultural Județean Arad și Consiliul Județean Arad.
Ghiorocul, în sărbătoare pe 2 și 3 septembrie
Ghiorocul, în sărbătoare pe 2 și 3 septembrie
Comuna Ghioroc va fi în sărbătoare două zile, pe doi și trei septembrie, cu ocazia zilelor comunei și a Sărbătorii Vinului în Podgorie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!