Pe data de 10 februarie 2026, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi furat un autoturism din Șimand, cu care s-ar fi deplasat până în municipiul Arad, unde l-ar fi abandonat, iar pentru a-și pierde urma, ar fi furat numerele de înmatriculare, aplicate pe autoturism.
În urma investigațiilor efectuate, pe 7 martie, în jurul orei 05.00, a fost identificat pe raza municipiului Timișoara, un bărbat de 23 de ani, din județul Timiș, care a fost imobilizat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.
„Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt în scop de folosință, în vederea documentării întregii activități infracționale”, menționează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!