Prejudiciul cauzat a fost calculat la aproximativ 2.000 de lei. De altfel, conform IPJ Arad, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar pe numele celor trei tineri a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de furt calificat. Doi dintre cei trei suspecţi ai oamenilor legii, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. „În continuare poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Hoti de acumulatori auto, prinsi de politisti
Reactualizat la:
ARAD. Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au fost prinşi în flagrant în timp ce furau acumulatori auto. Potrivit poliţiştilor secţiei nr. 2, tinerii sunt suspectaţi că au furat zeci de acumulatori auto de la autoturisme parcate pe raza municipiului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
5
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
2
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!