Functia de inspector sef a IPJ Arad va fi preluata de comisarul sef Ioan Tamas, prin imputernicire. Comisarul sef Romulus Oprita ne-a declarat ca a luat hotararea de a inainta un raport de incetare a imputernicirii din motive personale.
IGPR a aprobat raportul de incetare a imputernicirii din functia de inspector sef al IPJ Arad a comisarului sef Oprita
ARAD. Este oficial! Raportul de incetare a imputernicirii inaintat ieri de catre comisarul sef Romulus Oprita, a fost aprobat astazi de IGPR.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!