ARAD. În perioada 19 – 22 iunie, Asociația Foto Club Arad a participat la o Tabără de Fotografie la Eger (Ungaria) organizată de colegii lor de la Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba a cărui președinte este Katona Peter. La acest eveniment au participat și membri ai Fotoclubului din Szentes. Numărul total de participanți a fost de 35 dintre care opt au reprezentat Aradul.
„Orașul Eger – ne-a relatat Mircea Boran Art. AAFR, președintele Foto Club Arad – este situat în partea de nord a Ungariei, la fel ca și celelalte două localitați pe care le-am vizitat: Szilvasvarad, respectiv Noszvaj.
În prima seară, după ce am făcut o vizită scurtă prin oraș, fiecare club a prezentat câteva imagini selectate care au fost discutate împreună.
A doua zi, după o plimbare prin Eger, am terminat ziua cu o degustare de vinuri la Crama Biro din apropierea localității.
Orașul Eger , deși acum sunt multe locuri în curs de renovare, prezintă destule subiecte de vizitat și de fotografiat: bisericile (cea mai impresionantă fiind Basilica Sf. Arhanghel Mihail – în forma actuală de catedrală gotică din 1831 – 1836), minaretul din centrul orașului cu o înălțime de 40 m, cetatea cu diversele sale expoziții, dar și orașul propriu-zis cu muzeele (unul dedicat marțipanului … ) și clădirile lui.
În ziua următoare am făcut o excursie în Szilvasvarad unde ne-am plimbat cu caleașca (am văzut niște cai lipițani superbi), cu mocănița, dar și pe jos pe o vale care, deși avea numai aprox. 6 km lungime are multe de arătat: o grotă, cascade, un muzeu al lemnului, mici lacuri pline de viață sălbatică, etc.
Duminică am trecut printr-o altă localitate, Noszvaj, unde am admirat Castelul de la Motte (stil baroc 1774 – 1778) și niște case vechi de sute de ani sculptate în stâncă. După masă, înainte de a pleca spre casă, un fierar local, originar din Estonia, ne-a făcut o demonstrație de măiestrie artistică în prelucrarea fierului.
În concluzie am petrecut un sfârșit de iunie deosebit de interesant cu colegii și prietenii noștri fotografi din țara vecină”.
Următoarele întâlniri vor fi la sfârșitul lunii iulie când se va vernisa, în orașul nostru, o expoziție de fotografie din Bekescsaba cu ocazia aniversării a unui deceniu de când de colaborare între cele două cluburi, iar în septembrie, în zona Sibiu, se va organiza o tabără foto.
In Tabara de Fotografie de la Eger
Foto Club Arad, alături de Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba și Fotoclubul din Szentes.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, a fost prins la aproape o lună după ce a furat o mașină de pe raza comunei Șimand
Local
Siguranța în mediul școlar, precum și drumul elevilor spre școală rămân o preocupare permanentă a polițiștilor, în ultimele două săptămâni oamenii legii organizând activități educative in șase școli din județ.
UT Arad
Calculele pentru locul 9 nu s-au confirmat, deoarece FC Botoșani și Oțelul au pierdut.
România
O femeie a fost ucisă de propriul fiu într-un apartament de pe strada Gheorghe Ranetti. După crimă, bărbatul a ieșit în fața blocului și a avariat două mașini cu bolovani, iar vecinii au sunat la 112. Suspectul, rănit la mâini, a fost dus la Spitalul Județean, iar poliția a deschis o anchetă.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.
Local
Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit la microbuzul în care se aflau. Autovehiculul a fost cuprins de flăcări în zona CET, în apropiere de centura municipiului.
1
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 08-03-2026 sunt următoarele:
România
O treime dintre adolescenți spun că au văzut în familie lipsă de respect față de mamă, iar 92% cred că femeile și bărbații trebuie să împartă egal responsabilitățile în familie, arată un sondaj al World Vision România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!