„Prin asfaltarea acestui tronson de drum, ne-am propus să îndeplinim mai multe obiective majore: să contribuim la dezvoltarea echilibrată a întregului judeţ şi la creşterea calităţii vieţii locuitorilor din zonă, dar urmărim şi punerea în valoare a potenţialului turistic, extrem de ridicat. În urma dării în folosinţă a drumului recent asfaltat se va reduce cu aproximativ 16 kilometri distanţa dintre Pâncota, cel mai apropiat oraş, şi Căsoaia”, a declarat Nicolae Ioţcu.
Inca un drum realizat de CJA
ARĂNEAG. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, şi vicepreşedintele Cristian Drăgan au participat la inaugurarea unui tronson de drum lung de 2,6 km care leagă satele Agrişu Mare şi Arăneag.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Refuzul înscrierii persoanelor cazate în cartea de imobil constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!