Bărbatul are 69 de ani şi a fost identificat în urma cercetărilor poliţiştilor. Victima a fost găsită stând pe jos rezemată de peretele halei, iar trecătorii, au crezut iniţial că îi este rău. Când s-au apropiat şi au constatat că este decedat, au sunat la 112. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat că nu sunt suspiciuni în ceea ce priveşte decesul bărbatului şi că acesta era cunoscut ca fiind om al străzii.
Femeia, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost găsită moartă într-un adăpost improvizat dintr-o clădire dezafectată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Femeia dormea acolo alături de un bărbat. Acesta, se pare, a alertat autorităţile cu privire la decesul femeii. Identitatea acesteia nu a fost deocamdată stabilită de poliţişti. Şi în acest caz nu sunt suspiciuni cu privire la decesul victimei. Se prea poate ca temperatura care a scăzut în noaptea de duminică spre luni sub zero grade Celsius să fi condus la decesul femeii.
„S-au efectuat cercetări la faţa locului. Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul celor două persoane. Cadavrele au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei. În urma acesteia se va putea stabili cu exactitate cauzele producerii celor două decese”, a declarat agentul şef adjunct Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Încep tragediile de iarnă: doi morţi pe străzile Aradului!
Încep tragediile de iarnă: doi morţi pe străzile Aradului!
Un bărbat şi o femeie au fost găsiţi decedaţi, luni dimineaţa, unul la intrarea în hala Pieţei Mihai Viteazul, iar celălalt într-o clădire dezafectată de pe strada Mihail Kogălniceanu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!