JURNAL ARĂDEAN: Domnule doctor, sunteți arădean la origine, activitatea medicală începând-o ca medic stagiar la Spitalul din Ineu, iar acum sunteți un chirurg de renume, conducând Clinica de Chirurgie Generală și Hepatică a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Un parcurs de invidiat.

OCTAVIAN MARIUS CREȚU: Da, sunt arădean, mai precis, din localitatea Ineu, locul unde m-am născut și unde am terminat liceul „Mihai Viteazu” pe atunci numit „Industrial”, ca șef de promoție. În 1985, am intrat, în urma unei admiteri foarte grele, cu 12 candidați pe loc, la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, fiind șef de grupă, urmare a mediei obținute.

După finalizarea facultății, inspirat de tatăl meu, medic primar chirurg și directorul spitalului din Ineu, am ales specializarea chirurgie generală, în Centrul Universitar Timișoara, urmând ca în perioada 1997-1998, să obțin supraspecializarea de chirurgie hepatică și transplant de ficat la Universitatea XI Paris Sud, Spitalul Paul Brousse, sub îndrumarea profesorului Henry Bismuth, pionierul transplantului hepatic în Europa.

În perioada 2004-2010, am fost managerul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, iar la 41 de ani am obținut gradul didactic de Profesor Universitar. Timp de zece ani, am fost șeful Clinicii de Chirurgie Generală de Urgență și Chirurgie Hepatică, unde mi-am dedicat întreaga activitate pacienților dar și formării de noi generații de studenți și medici chirurgi.

În prezent, ocupând o funcție în administrația UMFT, îmi desfășor activitatea ca medic primar chirurg în aceeași secție, nedorind să renunț la prima mea dragoste, chirurgia, care mi-a dat multe satisfacții, deși parcursul menționat nu a fost deloc ușor, însemnând o muncă de perfecționare continuă, în slujba omului.

 

J.A.: O funcție în administrația UMFT însemnând de fapt că sunteți rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

O.M.C.: Da, așa este, am fost ales de colegii cadre didactice și studenți, în anul 2020, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, după ce în prealabil am deținut două mandate, unul de prorector pe probleme de dezvoltare academică și celălalt de președinte al senatului.

După preluarea mandatului de rector, am încheiat un acord de colaborare pe zece ani cu Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, atât în ceea ce privește domeniul didactic cât și al cercetării științifice și școlilor doctorale. Am ținut neapărat să realizez acest acord și ca urmare a faptului că distinsul profesor Aurel Ardelean, fondatorul UVVG, a avut o relație de prietenie și colaborare în realizarea proiectului său cu tatăl meu, pe atunci senator de Arad. Aceeași relație s-a păstrat și astăzi între mine și doamna rector, Coralia Cotoraci.

 

J.A.: Ați menționat supraspecializarea în chirurgie hepatică și transplant de ficat la Centrul hepato-biliar „Paul Brousse” al Universității XI din Paris. Ați fost tentat să rămâneți și să profesați în străinătate?

O.M.C.: Aș fi ipocrit să spun că nu, mai ales că primisem o ofertă foarte avantajoasă de a profesa într-o clinică din Monpellier, dar, după ce am cântărit bine lucrurile, chiar dacă pot să par un patriot patetic, am hotărât să mă întorc în țară, pentru a dezvolta această ramură a chirurgiei la noi acasă, de care să beneficieze conaționalii mei.

Am dezvoltat o școală de Chirurgie hepato-bilio-pancreatică, în clinica pe care am condus-o, în care sunt onorat să colaborez cu doi colegi mai tineri, originari și ei din localitatea Ineu.

Am fost animat în egală măsură atât de cariera medicală cât și de cea didactică, căci dacă cea medicală este în slujba sănătății trupului, cea didactică este în slujba sănătății minții și a formării unor caractere puternice.

 

J.A.: Frumos spus, domnule profesor. Vă considerați timișorean? Ce legături mai păstrați cu Aradul?

O.M.C.: N-aș spune că sunt timișorean, ci mai degrabă un arădean care trăiește în Timișoara sau, hai să zicem, timișorean prin adopție. Așadar, pot afirma că am fost și sunt în continuare legat de Arad. Am casa părintească la Ineu și mulți prieteni, colegi de liceu și rude în județul Arad. Am urmat cursurile masteratului de Medicină Socială și Management Sanitar la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad și, după cum vă spuneam anterior, universitatea pe care o conduc are un acord de colaborare cu UVVG, la care țin foarte mult.

Știți, mie mi se pare oarecum ciudat să vorbim despre Arad și Timișoara ca despre două orașe diferite, deși geografic așa sunt. Vedeți, deja se vorbește despre „zona metropolitană Timișoara-Arad” și, dacă ne gândim bine cât de legate sunt cele două municipii aflate la nici o oră distanță unul de altul, parcă înțelegem altfel lucrurile, iar realitatea poate confirma cele spuse anterior, asigurându-vă că, în timpul în care aș traversa Timișoara la o oră de vârf aș putea liniștit să merg să mă întâlnesc la o cafea în Arad cu un prieten, să îmi savurez cafeaua și să mă întorc înapoi.

 

J.A.: Trăiți în Timișoara, dar veniți des la Arad. Cum vedeți evoluția Aradului, în condițiile în care sunteți vizitator, dar și sentimental legat de oraș?

O.M.C.: Înțeleg din întrebarea dumneavoastră o oarecare trimitere la o paralelă. Eu nu văd așa lucrurile. Fiecare oraș are specificul său, iar Aradul, din punctul meu de vedere, chiar are un specific aparte. Primul lucru pe care l-aș remarca e faptul că în anii recenți, Aradul a început să-și pună în valoare specificul. Nu știu cine a denumit Aradul ca fiind „orașul palatelor”, dar văzând că de vreo 2-3 ani încoace apar tot mai multe clădiri istorice, palate dacă vreți, care sunt readuse la frumusețea de odinioară, n-ai cum să nu fii încântat. Ca să nu mai vorbesc despre școlile de prestigiu ale Aradului, care arată atât de frumos după ce au fost renovate. Ceea ce, pentru mine, care sunt și cadru didactic, îmi transmite ideea unei griji aparte pentru actul educaţional dar și un sentiment de nostalgie, ținând cont că tatăl meu a terminat Liceul Miron Constantinescu, actualul Colegiu Elena Ghiba Birta din Arad.

Am fost foarte plăcut surprins să văd „răsărind” un mare, frumos și modern centru comercial în apropierea autogării (centrul comercial AFI – n.r.). În plus, văd că ați început refacerea bulevardului atât de emblematic pentru Arad, ceea ce e un mare plus. Și ar mai fi lucruri de remarcat, dar nu vreau să par că fac neapărat un „inventar”. Una peste alta, mă bucur că Aradul, pe care nu voi înceta să-l iubesc, este pe mâini bune, căci contează foarte mult să ai în fruntea orașului oameni gospodari, care pun mai presus de orice binele comunității, fiind vectori activi ai unei dezvoltări durabile și inteligente, ai orașului pe care îl conduc.