Tema acestui an este „Despre rău”, iar conferința Doinei Jela se intitulează „Ipostaze și chipuri ale răului în regimul comunist: cine a ucis-o pe Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu?” și va avea loc în sala cinematografului Arta, sâmbătă 29 aprilie, de la ora 18.00.  În avanpremiera întâlnirilor publice, invitații festivalului (Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Doina Jela, Marius Lazurca, Cristi Puiu, Augustin Ioan, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir) răspund unor întrebări pentru Jurnalul Arădean.

Festivalul de științe umaniste este un proiect GMMC finanțat integral de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Comentați proverbul “Rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

N-am prea înțeles niciodată de ce e mai rău fără rău. Poate doar, la modul speculativ, fiindcă fără rău n-am aprecia binele. Dar nici măcar de asta nu sunt prea convinsă. Așa cum vorba aceea cu mai binele care ar fi dușmanul binelui nu mi-e prea clară.

Care credeți că este cel mai mare rău de care suferă România ultimilor ani?

Cred că răul care macină dar nu de azi de ieri lumea noastră este lipsa stimei de sine. Ea ne împiedică să ne facem bine treaba când suntem acasă și  ne determină să ne întrecem pe noi înșine doar când avem de dovedit străinătății că „nasc și la Moldova oameni”, sau în registrul sarcastic, avem și noi faliții noștri. Astfel încât mai toate performanțele noastre intră în categoria „tichiei de mărgăritar” și prea puține în cea a efortului susținut, egal, sistematic și nespectaculos, poate chiar plicticos, de gospodărire, pur și simplu, a vieții de zi cu zi, de realizare cât putem fiecare de bine, a  lucrului de care ne-am apucat.

O recomandare personală: care e opera de artă care, descriind Răul, v-a impresionat cel mai mult?

Toată opera lui Heronymus Bosch, pe care am avut bucuria să o văd în detaliu primăvara trecută, când se comemorau 500 de ani de la moartea artistului în orășelul lui natal Hertogenbosch în Olanda. Dar poate totuși, Carul cu fân, triptic, pe cât de alegoric, pe atât de realist, pe cât de vesel, pe atât de neliniștitor și pe cât de transparent pe atât de misterios. Stai  o oră în fața lui și te întrebi ce-a fost la început: răutatea sau prostia? Și nu te dumirești. Și ar fi  important să te dumirești, fiindcă  artistul e atât de malițios și atât de senin totuși,  de prietenos și complice, încât pleci de acolo convins că e cea mai intimă și personală problemă a ta, întrebarea asta: eu personal, sunt cu precădere prost, sau rău?

Și în literatură, descoperirea mea de anul trecut, cele două mari cărți ale unui mare autor, chilianul Roberto Bolaño, cu „Detectivii sălbatici” și „postumul 2666”.

„Cred că răul care macină dar nu de azi de ieri lumea noastră este lipsa stimei de sine”