Pentru scoaterea apei din grădini și anexe au intervenit pompierii voluntari de la Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zăbrani, în sprijinul acestora venind Detașamentul de Pompieri Arad cu o motopompă.
Viitura a fost destul de puternică și au fost afectate zeci de gospodării. Apa a intrat în două case și au fost afectate anexele din alte 30 de gospodării, spun reprezentanții comunității. S-au mobilizat foarte mulți localnici alături de pompieri și de edilul local, Toader Marian. După încetarea precipitațiilor, localnicii ajutați de forțele de intervenție au reușit să decolmateze canalul și întreaga seara au încercat să consolideze digul pentru a evita o nouă revărsare a canalului. A fost convocat comitetul de urgență la nivelul comunei care va rămâne în stare de alertă pe toată durata nopții.
Inundatii la Zabrani. Apa a intrat in casele oamenilor
Reactualizat la:
ZĂBRANI. Canalul care trece prin mijlocul comunei Zăbrani s-a revărsat în urma ploii căzute luni seara. Apa a pătruns în grădinile oamenilor, dar și în câteva anexe.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.
Local
Se pare că Anamaria Nyeki ia în calcul o candidatură la alegerile pentru Primăria Arad, din anul 2028.
16
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!