„Preşedintele CJA, Marinel Cionca, nu ratează nicio ocazie pentru a critica orice iniţiativă care vizează Moneasa. Acesta a declarat că Moneasa a pierdut un proiect cu finanţare europeană, însă uită să menţioneze că instituţia pe care o conduce nu a mişcat vreun deget pentru a ajuta la acest proiect. A promis sprijin pentru ca staţiunea să beneficieze de un proiect de modernizare, însă nu a făcut nimic în acest sens. Pentru a întocmi documentaţia necesară unui asemenea proiect sunt necesare fonduri destul de mari. Comuna Moneasa nu are un buget care să îi permită ca într-un termen scurt să angajeze plăţi ridicate, iar Consiliul Judeţean Arad nu ne-a alocat bani suficienţi. De fapt, de când sunt primar al acestei comune, CJA a neglijat total Moneasa, preferând să aloce bani către administraţiile PNL din judeţ. Au preferat să aloce sume fabuloase către Ghioroc pentru a o face staţiune de interes local, cu toate că Moneasa este staţiune de interes naţional. Cionca şi cei de la CJA au făcut tot posibilul pentru ca staţiunea să fie îngropată. În vară, atunci când s-a desfăşurat Parada Clătitelor, au sabotat acţiunile noastre. Au vrut să interzică primăriilor şi partidelor politice să ofere clătite gratuit. Apoi au interzis autobuzelor Companiei de Transport Public să ducă oamenii din municipiul Arad către staţiune. Au făcut tot ce au putut pentru a ne bloca, pentru a înregistra un eşec, dar din fericire, nu au avut sorţi de izbândă. CJA administrează Teatrul de Vară din staţiune, însă acesta arată sub orice crtică, în urma vijeliei din luna septembrie. Nu au făcut nimic pentru a-l reabilita, acesta fiind un alt semn al dezinteresului CJA pentru Moneasa. În ceea ce priveşte proiectul bazat pe fonduri europene, Moneasa nu l-a pierdut, aşa cum afirmă, în mod eronat, domnul Cionca. Deocamdată pe axa de finanţare pe care o vizăm nu au fost cheltuite toate fondurile disponibile. În plus, există câteva proiecte aflate în evaluare pentru care nu a fost luată o decizie. Având în vedere aceste lucruri, va fi deschis un nou apel care ne va permite să depunem proiectul”, a spus Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa.
Ioan Nuţu Herbei (primar Moneasa): „Cionca foloseşte orice prilej pentru a discredita staţiunea”
Ioan Nuţu Herbei (primar Moneasa): „Cionca foloseşte orice prilej pentru a discredita staţiunea”
Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa, afirmă că preşedintele CJA, Marinel Cionca, foloseşte orice prilej pentru a discredita staţiunea de la poalele Munţilor Codru-Moma.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
Ştiri sportive
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
ARADON Sport local
TG. JIU. Trei dintre cei cinci arbitrii arădeni incluşi în programul „Cavalerii Viitorului 7” au debutat în Liga 3-a, suv privirile unuia dintre componenţii Comisiei Centrale a Arbitrilor, vâlceanul Adrian Comănescu.
ARADON Sport local
Trupa lui Giovanni Catanzariti a reuşit accederea, în premieră, în play-off-ul Ligii a 3-a.
Local
ARAD. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad a avut loc lansarea cărţii ,,Poeme de buzunar”, scrisă de Vladimir Belity la vârsta de 88 de ani.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
UT Arad
ARAD. Pauza de naţionale, i-a oferit antrenorului Adrian Mihalcea posibilitatea de a-i vedea la lucru, în antrenamente şi un joc amical, pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în acest an, dar şi pe câţiva juniori de perspectivă din cadrul Academiei UTA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!