Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad a anunțat deschiderea unei noi serii de înscrieri în cadrul programului național „Salvator din pasiune”, destinat celor care vor să se alăture echipelor de intervenție ca voluntari. Campania se adresează persoanelor cu vârste între 16 și 65 de ani, dornice să învețe, să se implice și să participe la misiuni alături de salvatorii militari arădeni. Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere în perioada 13 – 19 octombrie 2025, sau până la ocuparea celor 25 de locuri disponibile, prin intermediul platformei electronice:
https://edirect.e-guvernare.ro/Admin/Proceduri/ProceduraVizualizare.aspx?IdInregistrare=6011748&IdOperatiune=4
Detalii privind documentele necesare pentru constituirea dosarului pot fi consultate și pe site-ul oficial al ISU Arad, la adresa:
https://isuar.igsu.ro/program-voluntariat/procedura-de-recrutare-a-voluntarilor-30
Programul „Salvator din pasiune” oferă posibilitatea cetățenilor să se implice direct în acțiuni de prevenire și intervenție, contribuind la sprijinirea comunității în situații de urgență.
ISU Arad caută voluntari
Cele mai citite știri
6
România
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
3
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!