Fostul viceprimar, PSD-istul Dorin Jiva, şi-a anunţat demisia, însă oficial aceasta va putea fi consemnată doar la prima şedinţă ordinară, la care va fi votat consilierul liberal care îl va înlocui pe cel declarat incompatibil, dar şi noul consilier PDL, dacă până atunci se vor fi terminat procedurile de schimbare a lui Ioan Baciş. Chiar dacă în Consiliul Local Tîrnova mai sunt doar 13 consilieri, în loc de 15, tot tabăra ostilă primarului deţine majoritatea, şapte la şase. La şedinţa de joi, spune primarul Farcaşiu, deşi pe ordinea de zi era un singur punct, aceştia au adăugat încă opt, venind „cu tot felul de trăsnăi, în sensul că sunt proiecte pe care nu poate să le propună decât primarul. De exemplu, vor să desfiinţeze Poliţia Locală sau să schimbe reprezentantul nostru în regia Publică Locală (care are în administrare pădurile mai multor comune- nn).
La Tirnova continua razboiul
Reactualizat la:
TÎRNOVA. Joi, la şedinţa Consiliului Local Tîrnova s-a consumat încă o bătălie din lungul război PNL contra „restului lumii ”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!