„În cursul dimineții de miercuri, 4 iunie 2014, la Bruxelles, s-a constituit noul grup politic PPE din Parlamentul European. Pe lângă cei 213 de membri aleși pe listele partidelor care fac deja parte din Partidul Popular European, au fost acceptați și aprobați prin vot, în unanimitate, 6 membri PNL și 2 membri PMP din România. În acest fel, Grupul PPE ajunge la 221 de membri, fiind cel mai mare din Parlamentul European pentru a opta legislatură 2014-2019. Iată că se confirmă faptul că delegația României din Grupul PPE a rămas una foarte puternică, inclusiv numeric și, cu siguranță, va juca un rol deosebit de important în anii care vor urma pentru toate deciziile ce vor fi luate în mandatul 2014-2019”, afirmă Iosif Matula.
Liberalii de la Bruxelles s-au integrat in PPE
Reactualizat la:
ARAD. „Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European are de astăzi, oficial, 221de membri”, arată, într-un Comunicat, eurodeputatul arădean Iosif Matula.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria Arad anunţă începerea lucrărilor de modernizare a malurilor Mureșului, proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad.
1
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
1
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!