„De-a lungul timpului am atras atenţia asupra mai multor drumuri judeţene care au serioase probleme. Am criticat starea proastă a unor drumuri, dar şi faptul că anumite lucrări sunt făcute de mântuială. De altfel, şi presa a semnalat de foarte multe ori probleme legate de drumurile administrate de CJA. În şedinţa de ieri a CJA, au fost alocaţi 7,2 milioane de lei pentru reabilitarea Drumului Judeţean 793 Sintea Mare – Şepreuş. Nu îmi explic însă, de ce nu au fost atribuiţi aceşti bani la începutul anului, în condiţiile în care suma respectivă era disponibilă. Faptul că aceşti bani au fost alocaţi tocmai în luna decembrie ridică anumite semne de întrebare, întrucât licitaţia nu poate fi realizată până la finele acestui an. Dacă tot există aceşti bani în buget, nu înţeleg de ce nu au fost folosiţi pentru realizarea unor proiecte ce se puteau finaliza în cursul acestui an. Cred că avem de-a face doar cu o campanie de imagine a vicepreşedintelui CJA Sergiu Bîlcea cel care a ieşit public pentru a prezenta această alocare pentru modernizarea drumului”, a spus Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad.
Marius Sulincean (PSD): „Banii pentru drumul Sintea Mare-Şepreuş, alocaţi în urma insistenţelor şi criticilor noastre”
Marius Sulincean (PSD): „Banii pentru drumul Sintea Mare-Şepreuş, alocaţi în urma insistenţelor şi criticilor noastre”
Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Arad, afirmă că alocarea de fonduri pentru reabilitarea Drumului Judeţean 793 Sintea Mare – Şepreuş a fost făcută în urma criticilor şi insistenţelor social-democraţilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
Local
Primăria Arad anunţă începerea lucrărilor de modernizare a malurilor Mureșului, proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest.
6
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
1
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad.
2
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Citiți principiile noastre de moderare aici!