În schimb, aveam şcoli profesionale ca: *CFR care califica meseriaşi în exploatarea şi întreţinerea materialului rulant, precum şi a instalaţiilor; *Sanitar care şcolariza şi califica pentru spitale şi dispensare asistente şi infirmiere; *Fabrica de vagoane – material rulant, vagoane ce au ajuns departe în diferite ţări care au apreciat calitatea lor; *Şcoala textilă care pregătea mâna de lucru pentru uzinele arădene UTA, Tricoul Roşu, TEBA, dar şi în alte uzine răspândite în ţară. Toţi aceşti absolvenţi intrau în posesia unei diplome la care era ataşată o repartiţie la un loc de muncă. Şi iată brăţara de aur.
În ultimii ani, oraşul nostru are o mulţime de facultăţi care înghit sumedenie de copii visători care, după absolvire, pleacă cu o diplomă, o licenţă, poate un masterat. Puţini dintre cei care sunt absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă în funcţie de pregătire. Angajatorii au pretenţii cu vârsta de 24-27 de ani şi cu 4-5 ani vechime în meseria respectivă. Oare câţi se încadrează? Restul?
Şi atunci mă întreb: Ce rost are o diplomă a unei facultăţi? Oare nu e mai bună o meserie? Oare nu sunt amăgiţi copiii şi părinţii lor?
PETRAN LIVIU,
ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!