Concertul de la orele 19.00 va fi și ultimul concert în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Arădeană care se încheie în seara de 5 noiembrie. Această ultimă partitură sacră semnată de Mascagni va fi interpretată de orchestra simfonică a corului academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș, alături de soliștii invitați- tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Paride Pandolfo (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Roberto Salvalaio.
Messa di Gloria în Catedrala Catolică
Messa di Gloria în Catedrala Catolică
La 70 de ani de la dispariția celui care a compus una dintre cele mai sensibile și răvășitoare Messa di Gloria – Pietro Mascagni, Filarmonica arădeană oferă publicului meloman un concert special în impresionantul spațiu al Catedralei catolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
Local
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.
Local
52% este stadiul fizic al lucrării de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, momentan fiind mobilizați peste 500 de muncitori.
Local
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.
1
Local
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UT Arad
UTA a făcut afacere cu jucători tineri. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!