Jurnal arădean: Cum vedeți evenimentele legate de sistemul de justiție – publicarea documentarului Recorder si reacțiile de după acesta?
Mihai Pașca: Reportajul prezintă situații semnalate de presă de-a lungul ultimilor ani. Aduce însă în plus mărturii din interior, pentru ce până acum erau speculații ale media și le lipește ca pe bucățile unui puzzle într-o imagine de ansamblu complet distopică. Am văzut apoi luări de poziție – unele echilibrate, altele viscerale, dintr-o extremă, din cealaltă. Din zona media, cât și din zona politică sau a vectorilor de opinie. Am văzut oameni care încearcă să confiște dezbaterea sau să o politizeze. E relevant și să observăm cine la ce poziție s-a raliat, dar și cum, în loc să fie analizate faptele, sunt atacați oamenii. Cred că pentru binele justiției, pentru prestigiul ei în societate și pentru binele nostru al tuturor trebuie clarificate situațiile prezentate acolo.
JA: Ce credeți că ar trebui să urmeze după momentul Recorder? Lumea a ieșit în stradă, cere demisii și reforme.
M.P.: E necesară o analiză cu două componente. Prima pe cazurile concrete prezentate, pentru a verifica dacă a fost încălcată legea și actul de justiție a fost afectat. A doua componentă o reprezintă radiografia efectelor pe care legile justiției le-au produs în cei 3 ani de la adoptare și dacă au existat disfuncționalități permise de ele. Înțeleg că deja s-a constituit formatul de lucru în care asta se va întâmpla. Ceea ce este vital e ca în această dezbatere să se audă vocea majorității magistraților. Cred că au înțeles că trebuie să se implice și că nu pot sta spectatori într-un moment în care este în joc prestigiul magistraturii și climatul în care își vor face meseria în următorii ani. Va fi o probă de maturitate, de curaj și responsabilitate pentru această importantă profesie.
JA: Ați fost în Ministerul Justiției la momentul promovării acestor legi ale justiției. Considerați că ele au făcut rău sau bine?
M.P.: Există și lucruri care se omit în aceste zile. Până acum trei ani, România era tratată în UE ca stat de mâna a doua, cel puțin în materie de justiție. Aveam un MCV în vigoare, iar accesul în Schengen era blocat, inclusiv din acest motiv. Legile Justiției din 2022 au fost principalul argument care a dus la ridicarea MCV – un instrument care devenise în timp o nedreptate pentru România. Una din criticile aduse în timp justiției române a fost expunerea la ingerințe politice, presiuni și influențe incorecte asupra magistraților. De aceea, un obiectiv a fost ca aceste legi să nu fie făcute peste capul sistemului judiciar, ci cu consultarea și contribuția acestuia. Și s-a întâmplat așa. A rezultat un cadru care, potrivit evaluărilor Comisiei Europene, dar și celor ale Comisiei de la Veneția și GRECO, a reprezentat un progres semnificativ pentru independența justiției și pentru autoguvernarea sistemului. Iar ulterior asta a contribuit la intrarea cu drepturi depline în Schengen. Faptul că acum avem magistrați care reclamă probleme serioase, un climat sufocant în unele instanțe și că această autoguvernare nu ar funcționa corect, cu consecințe asupra actului de justiție, nu poate fi ignorat. Ei trebuie auziți, ascultați. E de stabilit dacă problemele vin din prevederi legale nocive sau din aplicarea lor abuzivă. Pe de altă parte e greu de argumentat, de pildă, că prescrierea răspunderii pentru fapte de acum 10-15 ani s-a produs din cauza unei legi de acum 3 ani.
JA: Apropo de asta, sunteți de acord cu eliminarea prescripției la faptele de corupție?
M.P.: Până să ne punem această întrebare, cred ca ar trebui să ne întrebăm de ce ajung să treacă peste 10 ani fără să se pronunțe o soluție în astfel de dosare. O justiție eficientă este cea în care soluția, oricare e ea, este pronunțată în termen rezonabil. O pedeapsă sau o achitare care vine la foarte mult timp după faptă pierde mult din forța mesajului său pentru societate și din rolul ei preventiv pentru situații similare. Și asta este un eșec în sine. Am spus-o de foarte multe ori când activam în Ministerul Justiției: soluția nu este să schimbăm legea de fiecare dată când ne revoltă ceva. Primul pas e să vedem dacă legea pe care o avem este aplicată cu determinare și cu bună credință. Cred că nu e în regulă să căutăm mijloace prin care putem sancționa faptele de corupție după 15-20 ani în loc să ne asigurăm că o astfel de cauză se finalizează definitiv cât mai rapid. Și să corectăm doar unde legea a omis o ipoteză sau a lăsat o portiță exploatată cu rea credință.
JA: În concluzie?
M.P.: În concluzie, nu o să mă pronunț pe cazurile particulare prezentate în reportaj. Meseria mea nu mă lasă să dau verdicte după vizionarea unui film, oricât de revelator pare. Dar sunt aspecte ce categoric trebuie verificate, fiecare în parte, cu probe, pe procedură. Și, dacă există o vinovăție stabilită trebuie mers până la capăt, până la eventualii instigatori. În plan general trebuie să înțelegem cu toții că în aparatul de justiție activează câteva mii de magistrați și că generalizarea și aruncarea unei anateme asupra tuturor judecătorilor și procurorilor ar fi o mare greșeală. Larga lor majoritate sunt oameni decenți, corecți și foarte muncitori, obișnuiți însă să stea concentrați pe dosarele lor și să nu se implice în controverse. Poate din individualism, poate din instinct de conservare. Dar le spun că azi justiția și societatea românească au nevoie de curajul și echilibrul lor. De implicarea lor, și în dezbaterea de acum, și în guvernarea aparatului de justiție în viitor. E important ca soluția acestei crize să vină pe cât posibil din interior. Ar fi proba de sănătate a acestui sistem și de adevărată independență, dincolo de legile care îl guvernează și care pot doar să așeze un cadru.
JA: Ar fi necesară o regândire a legii răspunderii magistraților, în contextul dat, care să atragă și răspunderea penală, nu doar cea patrimonială, acolo unde se constată soluționarea greșită a dosarelor, spre exemplu?
M.P.: Nu cred. Unde avem hotărâri greșite, ele se corectează prin căi de atac, ordinare si extraordinare. Avem si cadru pentru răspundere disciplinară, dar și penală când vorbim de exemplu de neglijență gravă sau rea credintă în exercitarea actului profesional. Ce trebuie să facem e să ne asigurăm că structura care e destinată cercetării infracțiunilor săvârsite de magistrați e funcțională – pentru că e clar pentru toată lumea că aici avem o problemă și soluțiile încercate nu au dat roade.
JA: La nivel de Arad au cam lipsit reacțiile legate de dezvăluirile jurnaliștilor de la Recorder. Până și în rândul magistraților, a domnit tăcerea, având în vedere că doar cinci judecători au semnat scrisoarea deschisă pe Facebook de Sorina Marinaș. Ce fel de semnal credeți că este acesta?
M.P.: Cred ca asta e o întrebare în primul rând pentru magistrați. După părerea mea ce spuneţi are legătură și cu atmosfera de la instanțele din Arad, diferită față de ce am văzut prezentat în reportaj. Aici cred că sunt printre cele mai civilizate condiții de muncă din România pentru magistrați și din punct de vedere material, dar și al atmosferei de lucru și asta e de apreciat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!