Și au vrut să dea sens nu morții lui, ci vieții lui la catedră. Au vrut ca cei care s-au îngrozit la aflarea veștii morții profesorului, să știe că viața lui a dat sens altor vieți, că nu moartea lui va rămâne în amintirea lor, ci bucuria de a-l avea ca profesor, bucuria întâlnirii cu un mare caracter.

Au vrut să publicăm aceste rânduri de dragul acelor vremi care și-au lăsat amprenta asupra clasei a XII-a E din generația 2012-2016. (fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de către aceiași elevi).

„Această zi a lăsat multe semne de întrebare și pentru unii o pseudo impresie despre cel care a format generații întregi de olimpici și caractere. Am citit cu mare angoasă unele titluri din presa arădeană ce au relatat modul tragic în care domnul profesor Ștefan Alexandru a plecat dintre noi. Acesta merită să fie menționat și amintit drept personalitatea perfecționistă, autoritară, cu un simț al umorului extrem de calitativ și o inteligență dezarmantă.

Domnul profesor Ștefan Alexandru a fost de departe cel mai puternic caracter pe care atât eu cât și colegii din generația mea am întâlnit până în prezent. Temut de către unii, admirat de către alții, respectat de către toți cei care îl cunoșteau și extrem de iubit atât de către „loazele” din clasa a XII a E cât și de către cei pasionați de fizică.

Sunt o norocoasă absolventă a unuia dintre cele mai prestigioase colegii din țară, Colegiul Național Moise Nicoară, unde cadrele didactice au fost și sunt în continuare la superlativ fără excepție. Dacă vă vine să credeți, respectul și tradiția încă merg mână în mână. Acum când privesc în urmă, constat că nu am întâlnit încă o altă instituție care să se ridice la nivelul, competența și implicarea cadrelor didactice respectiv respectul reciproc cu care noi, „moisiștii” am fost obișnuiți.

Domnul Ștefan Alexandru a fost profesorul care și-a lăsat cel mai adânc amprenta asupra noastră, a celor din clasa clasa a XII a E și am dori să fie cunoscută latura aceasta a domniei sale.

Învăț cu o mare tristețe ultimele lecții de la domnul profesor, și anume că depresia îi poate face vulnerabili și pe cei mai puternici dintre noi și că indiferent de modul în care părăsim această lume, ceea ce rămâne în urma noastră este modul în care îi facem să se simtă pe cei din jur.

Vă mulțumim, domnule profesor, pentru exemplul de cadru didactic implicat, selectiv, respectabil, parolist dar mai ales pentru felul în care ne-ați făcut să ne simțim mereu, și anume, mândri de a fi elevii dumneavoastră!

Drum lin spre un loc ,sper eu, mai bun decât acesta și multă putere familiei îndurerate!

Cu un gol în suflet și dor imens,

„Loazele” din clasa a XII a E, generația 2012-2016.”

FOTO: Denis Ilisie