„Cu aproximativ două săptămâni în urmă, am avut o întâlnire cu cadrele didactice din oraş, care au ridicat mai multe probleme. Una dintre probleme a fost legată de lipsa de dotări a şcolii. Am reuşit să obţin mobilier pentru două clase şi joi l-am donat şcolii. Cu câteva zile în urmă, am sprijinit cu mobilier şi un liceu din Lipova. Prin acest tip de acţiuni încerc să atrag atenţia tuturor asupra importanţei învăţământului, asupra sprijinului pe care noi toţi trebuie să îl dăm şcolii româneşti. Cred că doar dacă vom avea un învăţământ de calitate vom putea să dezvoltăm o societate cu adevărat importantă. Din păcate, guvernarea PDL a închis şcoli şi grădiniţe, a tăiat salariile profesorilor. USL a enunţat învăţământul ca prioritate a guvernării şi cred că acest lucru se vede deja: profesorii au recuperat o parte din salariile tăiate de PDL, salarii care vor fi reîntregite în decembrie. Cadrele didactice au primit în ultimele săptămâni banii pentru achiziţionarea cărţilor, în valoare de 67 de euro, la care au dreptul prin lege. Sunt multe de făcut pentru a creşte calitatea actului didactic în şcolile româneşti, important este că USL a început să rezolve o parte din problemele cu care se confruntă profesorii şi elevii şi că are capacitatea şi voinţa de a investi în învăţământ” a spus Dorel Căprar.
Mobilier pentru scoala din Santana
Reactualizat la:
SÂNTANA. Dorel Căprar, copreşedintele USL Arad, a dotat cu mobilier două săli de clasă din Sântana.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că Statele Unite își pot atinge obiectivele în Iran fără utilizarea de trupe terestre și se așteaptă ca operațiunea lor să se încheie în câteva săptămâni, în ciuda desfășurărilor recente de forțe suplimentare în regiune, relatează Reuters.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
1
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!