JURNAL ARĂDEAN: Monika, acum că te-ai retras, care e statutul tău în lumea baschetului?

MONIKA BROSOVSKY: Da, este adevărat, a venit și momentul trist al retragerii din activitatea de jucător, dar cu siguranță că asta n-a însemnat și retragerea din lumea baschetului. Sunt implicată foarte mult în activitatea baschetbalistică și mă bucură faptul că pot să împărtășesc astfel experiența acumulată pe teren. În primul rând, și pentru mine este cel mai important, am deschis, cu ajutorul Federației Române de Baschet și cu susținerea Primăriei Arad, Academia de Baschet din Arad, al cărei președinte de onoare am fost numită. Împreună cu această Academie suntem parte dintr-un proiect mai amplu, „Să creștem sănătos prin baschet”, un proiect al Federației, prin care dorim să promovăm baschetul printre copii, să ajungem la o selecție a copiilor între 6 și 9 ani, dar și legitimarea acestora la diverse cluburi din țară.

J.A.: Nu stai deloc departe de baschet.

M.B.: Nu am cum. A fost și rămâne pasiunea mea. De altfel, cum aș putea altfel, când baschetul mi-a adus atâtea satisfacții? În plus, mi se pare obligatoriu ca orice sportiv de performanță să încerce, la încetarea activității sportive, să contribuie la predarea ștafetei către generațiile care vin din urmă.

J.A.: Ne bucurăm să auzim asta. Vorbind despre satisfacții, care consideri că a fost cea mai mare realizare a ta?

M.B.: Categoric, cea mai mare realizare din viața mea este fiul meu, Alexander. Dar, dacă vă referiți la realizări sportive, cred că cea mai mare realizare a fost primul titlu de campion, câștigat în 1994.

J.A.: Chiar așa, fiul tău, Alexander, continuă tradiția sportivă a familiei? După tatăl tău, legendarul Ladislau Brosovsky, golgeterul absolut al UTA-ei, după tine, figură emblematică a baschetului arădean și românesc, să ne așteptăm la o a treia generație de sportivi în familie?

M.B.: Eu așa sper. Alexander este momentan legitimat la echipa de baschet Valbon Arad și depinde doar de el cât de departe va ajunge.

J.A.: Știu că nu este chiar o întrebare plăcută, dar dacă te-am întrebat despre realizări sportive, ai putea să ne spui și care a fost cea mai mare dezamăgire din activitatea ta sportivă?

M.B.: Cred că atunci când am pierdut prima calificare în cupele europene. Ne doream atât de mult. Dar, timpul le rezolvă pe toate și când spun asta mă gândesc la bucuria de a fi câștigat Cupa Europei Centrale, de exemplu.

J.A.: Cum vezi situația actuală a baschetului feminin românesc? Ce perspective vezi?

M.B.: S-au schimbat multe la echipa națională, sunt jucătoare tinere cu ambiție, determinare, dar un punct minus. dacă îl pot numi așa, este că încă nu au experiența necesară internațională. Tocmai de aceea trebuie să avem răbdare și încredere în fetele noastre. Noi am arătat că se poate și sunt convinsă că la rândul lor și actualele jucătoare vor avea un cuvânt important de spus. De altfel, se văd deja rezultate la nivelul echipelor de club, așa că există toate premizele ca baschetul feminin românesc să revină în ierarhiile de vârf. Plus că, așa cum am mai spus, noi ne străduim să formăm o pepinieră de viitori jucători.

J.A.: Să ne întoarcem puțin la Academia de baschet, al cărei președinte de onoare ești. Ne bucurăm că ați ales Aradul. De ce?

M.B.: În primul rând fiindcă m-am născut în Arad, iar iubirea mea va rămâne întotdeauna Aradul. Apoi, aici am găsit susținere. Și nu orice fel de susținere, dar chiar din partea Primăriei, respectiv a domnului Călin Bibarț, un om deosebit, care a înțeles foarte bine nevoile sportului arădean, în cazul nostru, al baschetului. De altfel, asta s-a văzut și în faptul că, nu o dată, l-am văzut pe domnul primar la meciurile de baschet. Și apropo de asta, am avut mereu ocazia să văd cât de apropiat este domnul Bibarț nu doar de fenomenul sportiv, ci de oameni în general. De fiecare dată când am avut ocazia să stăm de vorbă a fost o plăcere.

J.A.: Dacă tot ai vorbit despre Arad ca fiind „iubirea ta”, acum, după ce ai jucat în atâtea locuri și implicit ai locuit în multe locuri, cum vezi tu Aradul de azi?

M.B.: Tot mai frumos, pe zi ce trece. Vedeți, multă lume consideră Aradul un oraș mic, și, comparativ cu alte orașe, așa este. Doar că așa mic cum li se pare unora, este orașul pe care îl iubesc. Vedeți, dacă ar fi să privesc doar cu ochii sportivului, am fost atât de plăcut surprinsă să văd terenul de sport de la „Moise Nicoară” făcut atât de frumos, cu terenuri de baschet (!) și cu tot ce trebuie. Apoi, câte orașe așa-zis „mici” se pot lăuda cu un stadion de fotbal atât de frumos și mai nou, cu gazonul acela excelent? Uneori încerc să-mi imaginez cum ar juca tatăl meu acolo, acum. Păcat de Sala Polivalentă în care am cunoscut atâtea satisfacții. Știu că nu e a orașului, adică sub administrarea Aradului, dar sunt convinsă că dacă ar fi preluată de Arad, primăria ar face din ea ceea ce trebuie. Așa cum aud și văd că se transformă acea zonă de lângă Ceala (zona Mărului – n.r.) într-o zonă destinată sportului și agrementului, după atâția ani. E bine că domnul primar face parte dintre oamenii care înțeleg că sportul, mișcarea, înseamnă sănătate.

Și, dacă tot m-ați întrebat despre Aradul de azi, câte orașe se pot lăuda cu o faleză atât de mare și de frumoasă? Din punctul meu de vedere, Aradul se transformă zi de zi și asta o vede oricine, chiar dacă uneori ne deranjează atâtea șantiere. Dar pe mine mă bucură, căci orice șantier înseamnă o îmbunătățire. În fond, e orașul meu și e o plăcere să-l vezi tot mai frumos și mai viu.

J.A.: Apropo de baschetul arădean, urmează o finală pentru titlul de campioană a României. Primul meci, acum, luni, în 15, la Constanța. Cu ce gânduri aștepți această finală?

M.B.: Ce alte gânduri aș putea avea decât acelea de a vedea echipa noastră campioană din nou. Nu va fi ușor, Constanța a terminat sezonul regulat pe primul loc, dar noi ne-am calificat învingând campioana Sepsi. Mă știți că am fost mereu o luptătoare, așa că îmi doresc ca și actualele jucătoare să fie la fel! E normal să le îndemn să creadă în victorie, în fond au trecut deja zece ani de la ultimul titlu din 2013, așa că ar fi cazul să revenim în vârf. Le țin pumnii și sper foarte mult să vedem Aradul din nou campioană.