Cei care au fost acolo spun că atmosfera va fi greu de egalat. Responsabilii Mooskea susţin, însă, că vor încerca să ofere ceva pe măsură (dacă nu dincolo de ea), prin 14 decembrie, când un alt DJ de marcă va poposi tot în clubul arădean, deşi pe meleaguri româneşti n-a prea călcat. Vineri nu a fost, însă, doar noaptea arădenilor, în condiţiile în care Lee Burridge şi atmosfera din Mooskea a adus la Arad sute de timişoreni şi nu numai. Cât de tare a fost seara de vineri, e greu de descris în cuvinte. Imaginile vă pot, însă, lămuri întrucâtva.
Mooskea, sub imperiul lui Lee Burridge
Reactualizat la:
Arad. A fost nebunie vineri seara în Mooskea. Şi a fost şi un motiv hiperbun pentru ca spiritele să se încingă: La Mooskea a mixat nimeni altul decât Lee Burridge, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din lume.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a propus ca autorităţile să păstreze timp de două luni aurul şi banii confiscaţi săptămâna trecută din vehiculele a două bănci ucrainene, în aşteptarea unei anchete privind sechestrul, pe care Ucraina îl consideră furt, relatează Reuters.
Local
ARAD. Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a organizat o serie de acțiuni pe șoselele din Arad, totul în baza unui plan național.
1
ARADON Sport local
BRAŞOV. După ce în urmă cu două săptămâni s-a achitat excelent de sarcina organizării Campionatului Național de Judo Under 18, Clubul Sportiv Universitatea Arad a avut reprezentanţi pe tatami „naţionalelor” Under 21 de la Braşov.
Local
Și multă distracție și voie bună la petrecerea organizată de Ziua Femeii, de Clubul Orășenesc al Seniorilor de la Nădlac.
Local
Noua schemă de personal, aprobată prin OUG 7/2026, mai prevede doar 36 de posturi, față de cele 46 existente în prezent la nivelul Instituției Prefectului - Județul Arad.
2
Local
Un grup de persoane ar cultivat canabis pentru vânzare, iar după ce o parte dintre ei au fost prinși de DIICOT într-un alt dosar, ceilalți ar fi încercat să distrugă cultura și probele, însă oamenii legii au descoperit plantația în urma unor percheziții.
România
Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 12 februarie 2026, în valoare de 22.948.891,68 lei (peste 4,5 milioane de euro), și-a ridicat banii, a anunțat, luni Loteria Română.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la volei – liceu a reunit cele mai bune echipe de elevi din județ, competiţia fiind coordonată de prof. Mariana Tomescu, responsabila Comisiei de volei.
UT Arad
ARAD. S-a reluat campionatul și la nivelul Ligii Elitelor. Juniorii UTA-ei au prins un weekend foarte prost, obținând doar două puncte din 12 posibile, chiar la reluarea campionatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!