Copiii au reiterat prin poezii şi colinde, Săbătoarea Crăciunului spre bucuria şi încântarea spectatorilor prezenţi în număr mare. Naşterea Mântuitorului Hristos a fost anunţată de îngeri, magi şi păstori, iar cântecele de sărbătoare au făcut să răsune Sala Festivă, unde s-a desfăşurat spectacolul. Micii şcolari au avut şi un invitat surpriză, este vorba de Moş Crăciun, care a rămas alături de copii, pe tot parcursul serbării, iar la final i-a răsplătit cu cadouri.
Mos Craciun in Clasa Zero
Pentru a le arăta părinţilor şi bunicilor că nu sunt cu nimic mai prejos decât şcolarii mai mari, elevii Clasei Pregătitoare D, de la Şcoala Generală nr. 5, au pregătit, zilele trecute, o serbare specială pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. „Copiii şi-au dorit foarte mult să aducă, prin acest spectacol, bucurie în sufletele celor din familie. Acestă primă serbare şcolară a fost foarte aşteptată de micuţi”, a spus Nicoleta Muntoiu, prof. înv. primar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
Local
Cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar din județul Arad pot să își înscrie clasele în concurs, până luni, 9 martie.
România
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
1
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!