ARAD. Canalul Mureşel, permanent pe listele de priorităţi ale candidaţilor la orice funcţie care este dată prin votul arădenilor, ştearsă apoi de pe listă şi lăsată până la următorul scrutin. Toate instituţiile care te-ai putea gândi că ar fi responsabile cu starea lui, cu mizeria care o aduce cu el prin municipiu, care ar putea fi întrebate de mirosul pestilenţial pe care îl împroşcă peste cartiere se bucură că legea nu le face responsabile. Apele Române, chiar dacă sunt în vecinătatea canalului, nu au nici o responsabilitate, Primăria chiar dacă e în curtea ei, nu are nici o legătura cu acele terenuri numite maluri sau taluzuri pentru că legea spune clar că acest Canal Mureşel şi malurile lui nu sunt pe lista lor ci doar pe cea a ANIF-ului, adică a Agenţiei Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.
O instituţie care teoretic trebuie să se îngrijească de bucata de canal care încă nu e intubată. Toate degetele arătă, am spune chiar cu o uşoară uşurare, spre ANIF. Mureşelul e un obiectiv pe care nimeni nu şi-l doreşte. Pute prea rău şi costă prea mult să scapi de el. Şi totuşi…
Acest canal trece prin municipiu, prin câteva cartiere, în apropierea lui arădenii şi-au construit case (uneori mult prea aproape) şi sunt obligaţi să respire mirosul pestilenţial al acestor ape pline de mizerie. Sunt nevoiţi să treacă zilnic pe lângă malurile lui care au devenit locul preferat al şobolanilor. Pentru că nimeni nu a mai cosit iarba, buruienile sunt la înălţimea unui om, iar gunoaiele se adună tot mai multe. După ultimele lucrări în zonă, vecinii spun că cele din preajma Spitalului Judeţean, a apărut şi moloz de la construcţii care a blocat chiar ţevile de aerisire pentru gaz. Cei de la E On au venit să le verifice, au constat blocarea lor şi au plecat.
Lipsă de personal
Cei de la ANIF îşi asumă responsabilitatea îngrijirii malurilor doar că nu prea mai au cu cine să facă treaba, sunt prea puţini oameni. Potrivit reprezentanţilor agenţiei arădene, pentru cei 4.200 km de canale în întreg judeţul, pentru cele 60 de staţii de pompare, pentru cele 80 de obiective de păzit au mai rămas doar 39 de muncitori la nivel de judeţ. O misiune aproape imposibilă. Mai mult pentru fiecare litru de benzină solicitat e nevoie de aprobarea Bucureştiului, care poate veni într-o zi, două sau chiar o lună. O birocraţie care nu prea ţine cont de viteza de creştere a ierbii.
Soluţie din vecini
Cei care locuiesc lângă maluri propun instituţiei responsabile să le ofere în concesiune malurile şi ei vor avea grijă de ele. Şi aşa au mai cosit prin preajma, dar când s-au trezit cu molozul aruncat în locul proaspăt tuns, au renunţat la ideea muncii voluntare. Cât despre acele porţiuni unde nu locuieşte nimeni, natura îşi poate face de cap fără nici un impediment. Arădenii care stau în zonă ştiu ce înseamnă să nu poţi deschide geamul pentru a aerisi, ocolesc cât pot canalul pentru a nu avea vreo surpriză neplăcută dar nimeni nu le scade impozitul pentru că locuiesc acolo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!