S-au împlinit şase ani de când au fost puse bazele legale ale Parcului Natural „Lunca Mureşului”. Arai protejată reprezintă un important loc de cuibărire şi pasaj pentru peste 200 de specii de pasări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecţie pe plan internaţional. „Este un parc frumos şi cu care trebuie să ne mândrim. Vă felicit şi îmi face cea mai mare plăcere să fiu aici, să mă uit la aceşti copaci, care au o vârstă, şi nimeni nu se gândeşte, sper, să îi taie, ci să planteze alţii noi. Vă doresc mulţi vizitatori şi un mediu cât mai sănătos”, spune Laszlo Borbely, ministrul Mediului. Parcul este un magnet puternic atât epntru turiştii din ţară cât şi pentru străini, tocmai de aceea, administraţia lui a ales „Ziua Parcului“ în perioada verii. „Deşi Hotărârea de Guvern a fost dată iarna, sărbătorim <<Ziua Parcului >> acum, fiincă este perioada în care <<înfloreşte Mureşul>>. În aceste zile, o insectă foarte interesantă, care trăieste trei ani în stadiul de larvă, şi doar câteva zile ca adult, îşi ia zborul, iar evenimentul se numeşte <<Înflorirea Mureşului>>”, explică Paul Hac, directorul Parcului Natural.
Muresul infloreste de „Ziua Parcului”
Reactualizat la:
<p>Cea mai întinsă arie protejată din judeţul nostru a fost sărbătorită şi de ministrul Mediului.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite că mașina condusă de tânăra de 19 ani a fost lovită de un autoturism condus de un șofer de 46 de ani.
Local
Decizia a fost luată prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, fiind cauzată de reconstrucţia platformei informatice.
Local
Lucrările la calea ferată dintre Calacea și Aradu Nou vor duce, în luna mai, la suspendarea mai multor trenuri între Arad și Timișoara. CFR Călători va introduce autobuze pentru transbordarea pasagerilor pe traseele afectate.
Ştiri sportive
Fostul mare internaţional Gheorghe Hagi se află primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federaţiei Română de Fotbal pentru postul de selecţioner al echipei naţionale, a declarat directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, vineri, la Casa Fotbalului.
Local
Semnalul de alarmă a fost tras în CLM, în condiţiile în care trotinetiştii şi bicicliştii circulă cu viteză printre pietoni.
ARADON Sport local
NOVI SAD. Gimnastele secției de ritmică de la CS Municipal Arad s-au numărat printre protagoniste la puternicul turneu internațional de la Novi Sad (Serbia), ediția a XV-a.
Mapamond
Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raţionalizarea combustibilului şi eliberarea unei cantităţi mai mari de petrol din rezervele strategice, în contextul riscului unui şoc energetic prelungit, rezultat din războiul din Orientul Mijlociu, a avertizat vineri comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, într-un interviu acordat Financial Times, informează EFE.
Local
Locuitorii din județul Arad au, de acum, acces direct la una dintre cele mai inovatoare mărci auto din lume. BYD își continuă expansiunea accelerată în România și inaugurează un nou centru full service & sales în Arad, prin parteneriatul cu Schunn International.
Citiți principiile noastre de moderare aici!