JA. Care este cel mai bun lucru pe care îl puteți spune despre România zilei de azi?
Vasile Dâncu. Fără ezitare, cred că cel mai important element al României noastre este resursa umană. Avem minţi strălucite şi resorturi de creativitate care sunt căutate peste tot în lume. Sigur, important este cum valorificăm ceea ce avem mai bun, resursele noastre, fie că sunt materiale sau imateriale şi cred că este evident că nu excelăm la acest aspect.

JA. Care ar fi cel mai rău lucru care credeți că s-ar putea spune despre România următorilor 100 de ani? Care sunt pericolele, slăbiciunile, riscurile actuale cel mai greu de depășit?
Vasile Dâncu. România este încă o societate în care gândirea strategică a viitorului este blocată, iar de aici derivă și sentimentul de neputinţă colectivă, lipsa generalizată de încredere, incertitudinea și îngrijorarea majoră față de viitorul copiilor, dar și sentimentul generalizat al lipsei unui sens sau al unui proiect colectiv. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este ca această miopie strategică să se perpetueze sau, mai rău, să se accentueze, şi să nu fim în stare să găsim calea de a coagula minţile românilor pentru a gândi un proiect de societate care să ne unească şi să ne facă să gândim viitorul României noastre.

JA. Ca intelectual implicat politic, cu responsabilități publice, instituționale: cât de mult și cât de bine credeți că se vorbește în România despre viitor?
Vasile Dâncu. Despre viitor în România, la nivel macro, se vorbeşte puţin spre deloc. Sunt un observator critic al societăţii româneşti şi de ani buni fac studii şi cercetări asupra prezentului, dar
scopul demersurilor mele a fost şi este acela de a găsi informaţii şi resurse pentru proiectarea viitorului. Însă am ajuns într-o fază în care trebuie să înţelegem că nu mai putem face prognostice doar printr-o simplă prelungire a unor tendințe din prezent în viitor. Este nevoie de o gândire de ruptură, de o gândire creativă, pentru că viitorul este astăzi greu de prevăzut doar din parametrii măsurabili sau perceptibili ai situației. Am scris până la saturație, în ultimii ani, despre miopia strategică şi lipsa planificării României sau despre lipsa preocupării sau lipsa consensului politic, ori despre dispariția cuvântului viitor din discursurile politice. Am insistat în conferinţe publice asupra faptului că ne-am lansat în utilizarea pe scară largă a optimismului exagerat sau a manipulării prin gândirea pozitivă. În ultimii ani, sunt tot mai multe echipe de cercetători și analişti care încearcă să gândească viitorul României. De cele mai multe ori însă, proiectele lor nu au ecoul social la care se aşteaptă, se dezvoltă doar în comunităţi restrânse şi nu reuşesc să devină piloni pentru fundamentarea unor politici publice dedicate. Este totuşi ceva mai mult decât nimic. Nu avem altă şansă decât aceea de a continua să punem în dezbatere teme legate de viitorul României, să forţăm reflecţia şi ulterior acţiunea publică colectivă pe aceste teme.

Despre festival

Vasile Dâncu este invitat să conferențieze în cadrul ediției a IV-a a Festivalului de științe umaniste, organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și desfășurat în sala cinematografului Arta între 19 și 21 aprilie. Tema ediției este România următorilor o sută de ani, programul desfășurându-se astfel:

Joi 19 aprilie

• 18.30: Adrian Papahagi – „Avem o țară. Cum procedăm?”
• 20.00: Vasile Dâncu – „Un viitor care se încăpățânează să nu vină”

Vineri, 20 aprilie

• 18.30: „Dezbatere publică – Între imperfect și mai mult ca prezentul: parcursul geopolitic al României în următorul secol”
• 20.00: Sever Voinescu – „Încercarea Brâncuși – ceva prea dificil pentru România”

Sâmbătă, 21 aprilie

• 18.30: Mircea Mihăieş – „Viitorul nostalgiei”
• 20.00: H.-R. Patapievici- „Ce-ți dorescu eu ție, dulce Românie”.

[related-post post_id=”2022109″]