NĂDLAC. 12 migranți – femei, bărbați și copii – au încercat să iasă ilegal din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac de pe autostradă, ascunși în remorca unui automarfar marca Renault, înmatriculat în Turcia. Potrivit reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad, camionul era condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, cetățean turc, iar conform actelor de însoțire a mărfii, autotrenul transporta piese metalice, având ca destinație Polonia. „Polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul compartimentului marfă al automarfarului au fost descoperite ascunse 12 persoane, dintre care zece adulţi – opt bărbaţi şi două femei – şi doi minori. Persoanele respective au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul este format din zece cetăţeni irakieni şi doi cetățeni turci, adulţii având vârste cuprinse între 21 şi 51 de ani, iar minorii fiind în vârstă de 3, respectiv 4 ani. Aceştia erau solicitanţi de azil în ţara noastră. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autocamionului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun”, au precizat cei de la STPF Arad. La începutul acestei săptămâni poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunși în interiorul unei autoutilitare condusă de un cetăţean turc, 16 cetăţeni din Afganistan, Irak şi Siria care au încercat să iasă ilegal din România.
O duzină de migranți la frontiera Nădlac
O duzină de migranți la frontiera Nădlac
Zece irakieni și doi turci au fost descoperiți de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, ascunși în remorca unui camion, în urma unui control.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!