Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a ţinut să precizeze faptul că „în ciuda investiţiilor masive făcute de Consiliul Judeţean Arad, de când am preluat Spitalul, mai avem mult de investit. Trebuie să recuperăm zeci de ani, în care nu s-a investit sau s-a investit foarte puţin, de aceea orice ajutor este binevenit. Mulţumesc pe această cale partenerilor germani, cât şi Asociaţiei «Cetatea Voluntarilor» pentru acest ajutor”.
Cetatea Voluntarilor este o organizaţie non-profit din Arad care a intermediat această donaţie în valoare de peste 10.000 de euro. Spitalul Judeţean Arad a primit nenumărate donaţii de la fundaţii nemţeşti sau de la unităţi medicale din Germania, mare parte dintre donaţii fiind mobilier sau aparatură medicală.
O noua donatie pentru Spitalul Judetean Arad
ARAD. Un spital din Frankfurt, Germania, a trimis o donaţie către Spitalul Judeţean Arad. Mobilier, aparatură electrică şi ustensile medicale, frigidere medicale, paturi electrice, noptiere, dulapuri şi scaune cu rotile, scutece şi faşe sterile, toate acestea au fost primite cu titlu gratuit de către unitatea noastră medicală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
5
România
În 2026, România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie. Ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 devine 04:00. Această zi de duminică va fi cea mai scurtă din an, având doar 23 de ore.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!