Activităţile organizate către Asociaţia Millennium Center Arad, împreună cu alte 18 organizaţii şi voluntari din 9 state din Europa şi vecinătate, au început în mai 2009 şi continuă până în decembrie 2010 permiţând găzduirea a 81 de voluntari străini pe parcursul a mai multor stagii individuale de 6 luni. Proiectul este coordonat de către Sorin Victor Roman din partea Asociaţiei Millennium Center Arad. Activităţile din cadrul proiectului „Stakeholders in action” se implementeaza în localităţi din judeţele Arad (Păuliş, Şeitin, Covăsânţ, Arad), Alba (Roşia Montana), Timiş (Timişoara).
Proiectul este realizat cu sprijinul Comisiei Europene, prin Serviciul European de Voluntariat din cadrul programului „Tineret în Acţiune”. Parteneri locali în proiect până în momentul de faţă sunt: Consiliul Judeţean Arad, Primăria Covăsânţ, Primăria Şeitin, Şcoala Generală din Şeitin, Primăria Păuliş, Primăria Timişoara,şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Dumitru Cimăgeanu”.
Cei 24 de voluntari care sunt găzduiţi de Asociaţie pentru primul stagiu al proiectului provin din 9 ţări diferite şi anume: Heyde Vilchez Gonzalez, Beatriz Sacristan, Ceferino Manuel Rubio Gomez, Susana Costa, Carmen Perdiguero şi Henar Perez din Spania; Julien Cazenave, Jerome Boulesteix, Melanie Resseguier, Maxence de Geuser şi Saloua Baha din Franţa; Ismayilov Loghman, Ulker Kazimova, Zamin Dadashov şi Sevinj Asadova din Azerbaijan; Martina Pichiri din Italia; Sigrid Putzer din Austria; Doris Gallena şi Christian Wenzel din Germania; Eva Enstrom din Suedia; Natia Gelashvili şi Ekaterine Amoeva din Georgia şi Evelin Basarab şi Sergiu Rusu din Moldova.
Proiectul cuprinde trei activităţi principale, voluntarii fiind astfel împărţiţi pe comunităţi şi pe una din cele trei activităţi. Acestea sunt: „Reporter în România”, „Iniţiativă pentru Buna Vecinătate” şi „Soare în viaţa ta”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!