Se vorbeşte tot mai mult în ultima vreme despre modele/manechine anorexice. Sunt tinere exagerat de slabe, cu o sănătate fizică şi psihică extrem de şubrede. Din păcate, silueta lor filiformă este luată drept exemplu de nenumărate alte tinere care privesc cu admiraţie „modelul” la televizor sau în paginile unor reviste de modă. Ca să arate la fel, tinerele aflate pe băncile şcolii sau universităţii încep lupta cu kilogramele. Problema intervine atunci când această luptă scapă de sub control.
Aspirantele la silueta de model încep o dietă dar, oricât de mult ar slăbi, tot li se pare că sunt grase. Se uită în oglindă, dar văd o imagine distorsionată a propriei siluete. Şi atunci continuă să se înfometeze sau să facă sport în exces, transformând aceste obiceiuri în activităţi zilnice. Teama de a câştiga în greutate se transformă în obsesie. Boala s-a instalat deja, iar complicaţiile asociate acesteia încep să apară şi ele. Este obligatoriu ca tânăra anorexică să se adreseze medicului. Până nu e prea târziu. Căci am avut în Arad şi un astfel de caz, când o tânără de 22 de ani şi 25 de kilograme a murit la cinci zile de la internarea (tardivă) în spital.
„Dacă ai creier, trebuie să mergi la doctor. Dar, la noi, pare mai normal să te duci la coafor să-ţi vopseşti părul decât să mergi la doctor. De ce să dai 50 de lei la un medic specialist? Mai bine dai 100 de lei la coafor sau la cosmetică!” – punctează, acid, dr. Luminiţa Stamoran, medic primar endocrinolog.
Anorexia nervoasă este specifică ţărilor dezvoltate, iar cum România se află pe drumul occidentalizării, boala a început să apară şi la noi. Nu există statistici privind incidenţa bolii, dar în literatura de specialitate este consemnat un caz la 100.000 de locuitori. „Eu am avut, în activitatea mea de aproape 35 de ani, cel puţin zece paciente, din care una a decedat” – precizează dr. Luminiţa Stamoran, medic primar endocrinolog la Spitalul Judeţean Arad.
Vor să arate „bine”
Pacientele anorexice sunt, în general, tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 30 de ani, care prezintă o frică morbidă de a se îngrăşa şi hiperactivitate (excesul de sport efectuat din dorinţa de a arde cât mai multe calorii şi de a induce scăderea în greutate). Ele vor să dobândească o siluetă filiformă fie pentru a face modelling, fie pentru a presta ca balerine, stripteuze sau animatoare. Aceste tinere nu mănâncă atât cât trebuie căci orice „pliu” s-ar observa. Doresc să arate cât mai bine, iar în viziunea lor „cât mai bine” înseamnă „cât mai slabe”.
„Ele prezintă risc mai mare de a avea această tulburare de alimentaţie. Nu e sănătos să fii filiformă. Mai ales că încep şi alte probleme, precum amenoreea (absenţa ciclului menstrual-n.r.) sau problemele de fertilitate. Nu e o atitudine corectă şi în niciun caz sănătoasă” – susţine dr. Luminiţa Stamoran.
Un alt motiv care le poate determina pe tinere să se înfometeze îl constituie un contraexemplu din familie. Dacă mama sau bunica sunt obeze, atunci e clar că tânăra nu vrea să arate ca ele!
Riscul ca boala să recidiveze scade odată cu înaintarea în vârstă. „Trecând de 30 de ani, întemeindu-şi o familie, făcând un copil, ideea de aspect exterior n-o mai preocupă atât de mult pentru că are o responsabilitate a familiei, a soţului, a copilului, a job-ului… Numai cine rămâne în continuare dansatoare poate fi preocupată excesiv de felul în care arată” – consideră dr. Stamoran.
Părinţii, rol esenţial
E dificil, dar e foarte important ca anorexia să fie diagnosticată cât mai repede cu putinţă. „Dacă părinţii au timp să se îngrijească de copii şi să-i mai supravegheze, atunci ajung un pic mai repede la medic. Dacă şi mama se bucură că fiica are în curând mărimea zero şi că arată mult mai bine decât vecina care e prea rotundă şi că are trecere la colegi, atunci… şansele de a ajunge la doctor scad” – spune medicul endocrinolog.
Părinţii au, aşadar, un rol esenţial. Odată ce bănuiesc/intuiesc că fiica lor ar putea avea probleme cu anorexia, trebuie să se adreseze imediat medicului de familie. Acesta îi trimite la un medic specialist, fie el endocrinolog, ginecolog sau nutriţionist.
„Noi îi dăm tratament şi o trimitem la psiholog pentru că are nevoie de psihoterapie. Căci problema pacientei nu poate fi schimbată printr-o discuţie în care îi spui câte calorii să mănânce, ci trebuie să o îndrumi spre psihoterapie. Problema este continuarea tratamentului, continuarea controlului medical, participarea la un program de psihoterapie, susţinerea familiei” – subliniază dr. Luminiţa Stamoran.
Indicele de masă corporală
Pentru evaluarea greutăţii sănătoase, este recomandabil să ne calculăm indicele de masă corporală (IMC). Formula e simplă: greutatea / înălţimea X înălţimea (kg/m). Spre exemplu, o persoană înaltă de 1,67 m şi cu o greutate de 80 kg, are un IMC de 28,68. Nu e prea bine. Valoarea normală se situează în intervalul 18,5-25. Cine are mai puţin de 18,5 prezintă risc crescut de subponderalitate. IMC-ul între 26 şi 29 exprimă sindrom hiperanabolic (risc de supraponderalitate), iar în cazul valorilor mai mari de 30 avem de-a face cu obezitate.
Simptome
*Scădere bruscă în greutate; *Amenoree secundară, absenţa ciclului menstrual câteva luni; *Lipsa apariţiei maturării sexuale prepuberale; *Osteoporoza şi fracturile patologice datorate absenţei unei cantităţi adecvate de estrogeni; *Anormalitatea hormonilor tiroidieni
22 de ani. 25 de kilograme. Deces
Caz extrem, în urmă cu doi ani, la Spitalul Judeţean din Arad. O tânără anorexică de doar 22 de ani a murit la cinci zile după internare.
„Eu am văzut-o de două ori, de-a lungul a doi ani. Era cu traume psihice: părinţii s-au despărţit, ea a rămas cu bunica maternă, care era super-protectivă. Mama s-a implicat într-o altă relaţie, a mai avut un copil, iar pacienta mea credea că mama se ocupă mai mult de celălalt copil şi asta a făcut-o să sufere foarte mult. Afecţiunea a debutat la pubertate, când i-a venit ciclul. Ea nu a dorit să-i vină ciclul, probabil vroia să rămână copil. Apoi problemele s-au alterat. A devenit amenoreică, au apărut tot felul de complicaţii – a avut edeme declive, a făcut insuficienţă ovariană, fiind implicat hipotalamusul, a devenit hipotensivă… I-am făcut nişte indicaţii de medicaţie şi de alimentaţie, de care s-a ţinut sau nu s-a ţinut cont. Nu a mai venit la control decât când ajunsese într-o fază preteminală. Avea în jur de 25 de kilograme. A fost internată pe secţia de endocrinologie, apoi a fost mutată la ATI… A murit în cinci-şase zile de la internare. A fost un caz tragic” – îşi aminteşte dr. Luminiţa Stamoran.
“E nevoie de o echipă interdisciplinară în tratarea anorexiei” (Dr. Luminiţa Stamoran)
Citiți principiile noastre de moderare aici!