În urmă cu patru luni, când cutremurele din Gorj se simțeau la Arad ca o blândă fâlfâire, au apărut inevitabil bancurile. Așa cum îi șade bine acestui popor, campion mondial la bășcălie, eram sfătuiți pe rețelele de socializare să umblăm în pemanență cu un cârnat în buzunar, așa le va fi mai ușor câinilor să ne găsească pentru a fi scoși de sub dărâmături. Era altfel atunci când pericolul era la câteva sute de kilometri distanță și când ne fuduleam că trăim în poate cea mai sigură zonă a țării.

Ipotetica noastră siguranță ne permitea dreptul la glume și glumițe, convinși fiind că locuințele noastre nu pot fi sub nicio formă afectate. În editorialul “Și ne-am cutremurat! De râs… Și cam atât” din 16 februarie, colega mea Sorina Ambruș puncta: „Realitatea este aceea în care șansele noastre de supraviețuire s-ar putea să depindă de modul în care au fost expertizate clădirile în care locuim, dar pe care de fapt nu le expertizăm de teamă că ar scădea prețul de piață al acestora.” Nimic mai adevărat. A fost suficientă o zgâlțâire mai serioasă și multe din clădirile vechi și-au dezvăluit slăbiciunile. Hornuri sparte, țigle desprinse și cărămzi dislocate ne-au făcut să ridicăm semne de întrebare asupra siguranței noastre. Dintr-o dată parcă ne-a dispărut cheful de glume, dintr-o dată am devenit serioși, dintr-o dată am devenit mai cuvioși, dintr-o dată am simțit nevoia de a chema Divinitatea în ajutor.

Într-o declarație dată la căteva zeci de minute după cutremur, primarul Călin Bibarț insista asupra faptului că toate clădirile trebuiesc renovate și asta nu doar pentru estetică, ci și pentru siguranță, amintind chiar de amenzile și supraimpozitările pentru cei care nu se conformează. E adevărat, poate momentul nu a fost bine ales, poate mai putea aștepta câteva zile pentru această declarație, dar realitatea asta e. Nimănui nu i-ar conveni ca în cazul unei mișcări seismice mai puternice să-i fie distrus acoperișul de cărămizile de la casa nerenovată a vecinului, sau să se trezească cu niște țigle în cap. Într-adevăr, o renovare costă, dar obrazul subțire cu cheltuială se ține. Nimeni nu te poate ține cu forța într-un apartament a cărui reparație nu ți-o poți permite!

Avem cel mai mic procent al imobilelor asigurate din Europa, dar suntem cei mai vocali în a acuza statul că nu ne ajută în caz de dezastru, asta bineînțeles dacă ne mai rămâne timp după ce i-am înjurat pe americani că vor să ne distrugă țara. Am văzut în aceste zile sute de mesaje în toată media implorând ajutorul lui Dumnezeu. Aș vrea să vă aduc însă aminte de o veche vorbă românească, mai actuală poate ca oricând: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă!

„Nivelul credinței ]n Dumnezeu crește direct proporțional cu mărimea gradului cutremurului pe scara Richter”.