O bisericuță de lemn, cimitirul și câteva suflete au rămas în satul de munte din Hunedoara. Chiar dacă unii nu au locuit niciodată acolo, gândurile celor dezrădăcinați se îndreaptă mereu spre locurile în care au viețuit strămoșii lor. Locuri de unde traiul greu și autoritățile i-au mutat mai la vale, în câmpia Aradului. Au fost peste 100 de familii mutate din satul Tomnatec aparținător comunei Bulzești, din județul vecin, Hunedoara.

„Să scriem, pentru ca să nu se uite” îmi spune cu emoție în glas urmașul unui locuitor din Tomnatec, strămutat în părțile Aradului. Trebuie să scriem, pentru că scrisul învinge vremea.

Nefericitul amplasament
Moții hunedoreni se obișnuiseră cu greul. Pământul din zona de munte nu este atât de roditor ca cel de la câmpie. Prunele și cireșele erau culese și mai apoi vândute sau schimbate pe cereale.

Autoritățile vremii, din motive numai de ele știute au hotărât să îi mute pe locuitorii din satul Tomnatec, în județul Arad, lângă Iermata Neagră. Acest lucru s-a întâmplat în mai multe etape începând cu anul 1926. Locul ales pentru sat a fost din păcate unul jos, așezat între păduri, Crișul Negru și Crișul Alb.

Numele localității care a ajuns la 124 de numere va fi Crișana. Alături de familiile de moți au locuit în satul Crișana și câteva familii mutate din satul Dud.

Trei nume de familie erau predominante în noua localitate: Toma, Draia și Pîrva.

Potopul
În primăvara anului 1966, inundațiile vor șterge de pe fața pământului satul Crișana. Nu au fost victime omenești, doar pagube materiale. Oamenii au fost evacuați la timp din fața potopului. Cu toate că a trecut atâta amar de vreme de atunci, cei de azi care au trăit acele momente dramatice nu le-au uitat. Fiecare detaliu este rememorat ca și cum totul s-ar fi întâmplat ieri. ,,Nu-i da Doamne, omului, cât poate duce”, spune o veche vorbă valabilă și în cazul acestor vitregiți ai sorții.

Clopotul bisericii și comunitatea
„De apă aici ați scăpat, numai focul poate să vă mai mistuie casele!” le-a spus năpăstuiților un activist de partid.

Erau credincioși moții din Tomnatec. Clopotul bisericii pe care l-au avut în satul înghițit de ape l-au adus la Sântana și a fost așezat în noua biserică construită de cei năpăstuiți. Dumnezeu îi salvase și i-a așezat într-o câmpie mănoasă. Cărămizi din vechiul Cămin Cultural din Crișana au fost aduse, fiind întrebuințate la construcția unui nou Cămin Cultural în Sântana.

Și astăzi, urmașii moților din Tomnatic stau în Sântana, după ce prima locație în care au fost așezați, Crișana, a fost distrusă de ape.

Sântana a devenit pentru ei noua casă. Terenul pe care l-au primit și unde și-au ridicat gospodării se află situat în Sântana, la ieșirea spre Caporal Alexa și Pâncota. Frumoasele case sunt înșirate de-a lungul a patru străzi, biserica se află în mijlocul acestui cartier.

Trecutul
Deși acum, în sfârșit, sunt bine, gândul lor se îndreaptă spre rădăcinile lor. Un fir nevăzut îi leagă pe urmașii moților din Tomnatec laolaltă pentru totdeauna. Poate legătura asta este și mai puternică datorită încercărilor prin care au trecut și a zbuciumatei zile de „ieri”.

Într-o zi însorită de duminică am poposit la Sântana, în casa familiei Toma. Frații Florin și Vasile Toma mi-au povestit istoria acestor familii de moți. Mama acestora, prezentă la discuție aducea la lumină informații noi.

Drumul omului în căutarea bunăstării se dovedește de multe ori a fi unul foarte lung. Bunicul familiei Toma, Nicolae Toma s-a născut la Tomnatec în anul 1875. În tinerețe a mers în America pentru a câștiga bani. Reușește să adune o importantă sumă de bani și își construiește în Crișana o casă frumoasă. Din păcate apele i-au înghițit agoniseala de-o viață. Este nevoit să se mute cu toți ai lui la Sântana. Aici va muri, la venerabila vârstă de 94 de ani.

Călătoria
Într-o altă zi, am pornit însoțit de Toma Toader, Ene Constantin și Toma Florin spre locul în care a fost amplasat satul Crișana. Am simțit din partea însoțitorilor mei dorința de a revedea locurile în care au copilărit unii dintre ei și cimitirul în care sunt înmormântați strămoșii. Dacă la început satul a fost înghițit de ape, acum a fost rândul pământului să îngroape totul. Au mai rămas în picioare doar clădirea școlii și alta în care erau cazați inginerul și învățătorul satului, ambele aflate în stare de degradare.

O cale ferată cu ecartament îngust care făcea legătura între Oradea și Szeged, trecea pe lângă localitatea Crișana.

În Crișana era obiceiul ca lângă crucea din cimitir să fie plantat un prun. Acum o mulțime de pruni apără de brazdele plugului vechile mormintele și puținele cruci rămase în picioare. În urmă cu un deceniu, mai era în picioare crucea lui Toma Ioan, poreclit Bodoc. Pe aceasta era încrustată inscripția: „Fraților când am să mor/Pe mormânt, atunci să puneți/ Mândrul nostru tricolor!”.

Tovarășii mei de drum își aminteau mai multe povești din sat. Vorbeau atât de entuziasmați despre sat încât acesta nu a dispărut niciodată. Străbunicii lor au fost plecați multă vreme în America unde au învățat limba engleză. De multe ori aceștia vorbeau engleza pentru ca comuniștii să nu înțeleagă cuvintele negative pe care le rosteau uneori contra regimului.

Din Moldova în Crișana
Ene Constantin și-a amintit de bunicul lui ajuns în Crișana din satul Cudalbi (județul Galați) mânat de seceta din 1947. Ene pleacă din Moldova pentru a cumpăra grâne din zona Aradului. Primul transport reușește să îl ducă cu trenul. Al doilea este însă confiscat de jandarmii de la Cluj, fiind acuzat pe nedrept de speculă. Necăjit peste măsură, acesta se întoarce la preotul din Crișana de la care cumpărase grânele pentru a cumpăra altele. Preotul îl convinge să rămână în sat pentru că era crescător de oi. Ene se va ocupa de oile satului care vor ajunge în număr de 800. Sătenii din Crișana se vor bucura de brânza făcută de Ene, care moștenise această îndeletnicire de la strămoșii lui de origine aromână, mari crescători de oi.

Pământul își cheamă oamenii înapoi…
Un ultim popas îl facem la un pâlc de pruni crescuți în vatra vechiului sat înghițit de ape. Sunt un soi de prune galbene foarte dulci. Același soi de prune cresc și în Tomnatec, mă lămuresc tovarășii mei de drum.

Am plecat din Crișana fiecare cu gândurile noaste. Dar parcă cei care m-au însoțit ar fi dorit să mai rămână. Trecutul nu îi lăsa să plece…

Prof. Stoica Cristian