aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Oradea deschide parcarea subterană. Parcările din Arad rămân desene pe hârtie!

Oradea deschide parcarea subterană. Parcările din Arad rămân desene pe hârtie!

De Adriana Barbu
la 19 June 2020 08:14 Reactualizat la: 19 June 2020 08:20
13 Comentarii

Oradea deschide parcarea subterană. Parcările din Arad rămân desene pe hârtie!

19 June 2020 08:14 Reactualizat la: 19 June 2020 08:20
De sâmbătă, orădenii pot parca în parcarea subterană din centru. De ani buni, arădenii aud aceeași placă: vor fi făcute parcări subterane pe centru. Dar până la execuție, ne „mănâncă” studiile.    
Scris de Adriana Barbu - De sâmbătă, orădenii pot parca în parcarea subterană din centru. De ani buni, arădenii aud aceeași placă: vor fi făcute parcări subterane pe centru. Dar până la execuție, ne „mănâncă” studiile.    

Trimite articolul

X
Mai terminați cu Bolojan și Oradea! Câte avem noi aici la Arad și nu sunt la Oradea? O placă pe care am auzit-o destul de des în ultimele luni. La care am răspuns cu articole, când am avut timp de comparații (arădenii o fac însă des). Poate cel mai concludent a fost cel cu imobilele reabilitate de Primăria Oradea vs. Primăria Arad. Dar câte avem noi la Arad și Oradea n-are? Sigur nu avem o parcare subterană, deși vorbim de mai multi ani despre cea din Piața Avram Iancu, de pildă. De sâmbătă, însă, orădenii au o astfel de parcare. Pe centru. Pe gratis, în primele trei luni!
În tot acest timp, arădenilor li se servesc pe tavă cifrele spectaculoase ale viitoarelor parcări subterane, studiate și răs-studiate, votate și iar votate, dar defel realizate. Spectaculoasele parcări din Avram Iancu și Catedralei.
De ce am revenit astăzi pe subiectul parcărilor despre care ne-am propus să nu mai scriem până nu se va întâmpla și ceva concret în afara poveștilor cu cifre și planuri? Pentru că sâmbătă la Oradea se va da în folosință parcarea subterană din Independenței. Nu a fost simplu de realizat, prețul i-a crescut spectaculos, odată cu schimbarea soluției tehnice, dar după câțiva ani, cea mai „longevivă” lucrare municipală din Oradea, așa cum a fost ea botezată de presa din județul vecin, va fi funcțională la finele acestei săptămâni.

În tot acest timp, Primăria Arad ne informează că… mai actualizăm o dată studiul de fezabilitate pentru Piața Avram Iancu și tot facem pe proiectul tehnic pentru Catedralei, deși ambele operațiuni au avut loc (sau au început) și în 2019.

Votată în 2012 de consilierii locali municipali orădeni, moment la care se vorbea de o investiție de 6,7 milioane de euro, mai ieftină cu 1,2 milioane de euro decât s-a prognozat în 2009, parcarea subterană din Oradea are 460 de locuri dispuse pe trei niveluri. Lucrările efective au început în 2015, în 2016 au fost constatate anumite probleme la proiectarea inițială, în 2017 proiectul a fost modificat, cu acordul partenerului RCS-RDS, care deține 30% din terenul aferent proiectului și care s-a angajat inițial să suporte investiția proporțional. După refacerea proiectului, în 2018, licitația nouă a fost adjudecată de același constructor. Acum, parcarea va fi dată în folosință, după ce s-a lucrat ani la rând la minus 12 metri (locurile de parcare de la cel mai jos nivel sunt undeva la minus șase metri sub nivelul Crișului). Nu totul e gata nici aici. Deasupra parcării, la minus 60 cm față de nivelul șoselei, platoul va rămâne neterminat până la finalul anului viitor. S-au propus de-a lungul anilor mai multe soluții, dar acum se vorbește de un concurs internațional de soluții, până la finalul acestui an urmând să fie desemnat un câștigător. De această dată, sursa de finanțare, estimată la aproximativ două milioane de euro, va fi, speră edilii de aici, pe Programul Operațional Regional, axa Mobilitate Urbană.

Parcarea are două intrări și două ieșiri pentru mașini, spre Independenței, și trei căi de acces pietonale plus un lift. La final, costul parcării a ajuns, ce-i drept, la 8,1 milioane de euro. Din acesta, 1,5 milioane euro este contribuția RDS. Inițial, aceasta acoperea 30% din valoare, în contul ei firma urma să primească 121 de locuri de parcare. După reproiectare, RCS-RDS și-a menținut valoarea finanțării și și-a redus pretențiile (mai puține locuri de parcare).
La Arad…
În tot acest timp, la Arad se actualizează din nou studiul de fezabilitate privind parcarea subterană din Avram Iancu. Am pierdut șirul acestor actualizări, așa că nu putem spune exact despre a câta modificare de documente vorbim. Ce știm sigur, conform reprezentanților Municipalității arădene, este că cele mai importante cifre sunt și vor rămâne aceleași. Le putem recita singuri, ca o placă stricată, dar cităm din nou Primăria: „Parcarea subterană din Piaţa Avram Iancu va avea o capacitate de 588 de locuri de parcare, iar la nivelul 0 al pieţei se va amenaja o suprafaţă pietonală fără intersecţii cu circulaţia carosabilă, pe întreaga suprafaţă a pieţei. În prezent se lucrează la actualizarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiție. Acesta va fi supus ulterior votului în Consiliul Local Municipal”.
Ultimul vot pe această parcare a fost dat undeva la începutul lui august 2019. Atunci, consilierii au aprobat, cu abținerea celor de la PSD-ALDE, concesionarea proiectului privind parcarea subterană din „Avram Iancu”. Mai exact, s-a votat pentru „aprobarea actualizării studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a proiectului <Amenajare parcare subterană Piaţa Avram Iancu din Municipiul Arad>”. Consilierii PSD-ALDE s-au abținut de la vot, însă dat fiind faptul că legea Codului Administrativ s-a modificat chiar la acea vreme, proiectul a putut fi declarat adoptat cu majoritatea simplă a consilierilor. Deși se vorbea deja de zece ani de această parcare, iar în 2018 administrația se bătea cu pumnul în piept că va fi realizată pe bani de la buget (după câteva încercări private eșuate), primarul Călin Bibarț venea în august 2019 și declara că nu se dorește ca investiţia să se facă din bugetul local. „Ni s-a spus că nu va fi nimeni interesat. Poate au dreptate, poate nu. Vom afla răspunsul în momentul în care scoatem la licitaţie concesiunea, dacă vor fi clienţi. Aveam obligaţia să facem acest lucru din perspectiva necesităţii de noi locuri de parcare, pe de altă parte din dorinţa de a nu cheltui din bugetul Aradului şi a arădenilor şi nu în ultimul rând pentru a testa piaţa”, afirma atunci Călin Bibarţ.
La aproape un an distanță, obligația de a scoate la licitație proiectul pentru arădeni a fost înlocuită cu necesitatea unei noi actualizări a studiului de fezabilitate… În curând e posibil să se strângă din nou semnături pentru parcare, ca prin 2018, sau să se facă un nou plan pentru o altfel de parcare acolo, acum, când terasele par să fi soluția pentru Avram Iancu.
Cu o istorie mai scurtă decât parcarea din Avram Iancu, cea subterană din Piața Catedralei stă mai prost, desigur, decât prima. Nu la capitolul execuție, unde măcar un prim pas a fost făcut (se lucrează la noua piață agroalimentară unde va fi mutată piața de acum), ci la capitolul putință și dorință. Din informațiile pe care le deținem, încă la nivel de bârfe, ce-i drept, parcarea subterană a fost ștearsă din planurile de aici, pentru că nu mai sunt bani. În planurile Primăriei Arad a rămas doar amenajarea la sol a pieței. Fără locuri de parcare. Doar dale, fântâni arteziene, băncuțe și coșuri de gunoi.
Oficial, însă, Primăria Arad ne-a comunicat ieri aceleași cifre vehiculate de ani de zile plus faptul că și aici suntem tot la acte și birocrație: „În ceea ce privește proiectul <Regenerarea urbană zona Piața Catedralei>, în bugetul local aferent anului 2020 a fost alocată suma necesară în vederea realizării proiectului tehnic. Este vorba despre 2.352.000 lei”. Un proiect tehnic scos la licitație în februarie 2019! Și pentru care firma care urma să câștige licitația avea la dispoziție 120 de zile să-l execute. La aproape un an și jumătate de atunci, Primăria ne informează că are bani în buget pentru proiectul tehnic și ne reamintește ce frumos va arăta cândva parcarea, dar mai ales piața: „Vă reamintim că lucrările propuse în cadrul proiectului de Regenerare urbană a zonei Piaţa Catedralei presupuneau atât reconfigurarea peisagistică a viitoarei pieţe pietonale, cât şi amenajarea unei parcări subterane. Municipalitatea şi-a propus: amenajarea unui canal de apă lung de 150 de metri, cu fântână arteziană, care să aducă aminte de forma râului Mureș, realizarea unui sistem de iluminat exterior (general) al pieței, pavarea pieței cu piatră de culori diferite, amenajarea de alei pietonale, căi de acces și zone verzi. Vor fi montate 23 de bănci, tot atâtea coșuri de gunoi, șase suporturi de biciclete și trei cișmele. În total, conform Studiului de Fezabilitate, vor fi 12 mii de metri pătrați de dale de piatră de culori diferite, 680 de metri pătrați de spațiu verde, 150 de metri pătrați de luciu de apă și 15 locuri de parcare la nivelul solului, la care se adaugă cele 261 de locuri prevăzute de parcarea subterană”.
Piramida, Cetatea, pietonalul și alte câteva povești
Nu vom aduce în discuție toate declarațiile făcute publice pe aceste subiecte, pentru că ne-am lungi nejustificat de mult dar, pentru a întregi poveștile din Arad despre parcări subterane, amintim doar că în Piața Avram Iancu s-a vorbit ani la rând de o piramidă din sticlă care să ia locul Monumentului Eroilor, iar legat de Piața Catedralei, de realizarea mega-legăturii pietonale între Cetatea Aradului (pe care dintr-o dată sperăm să o primim pe gratis, după ce ani la rând am negociat cât și ce dăm la schimb și am pus bani la buget pentru proiecte și execuții) și Turnul de Apă.
În timp ce la Arad se spun aceleași povești, dar se plătesc alte studii pentru ele, la Oradea se parchează gratis sub centrul orașului.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
oradea ,
parcare ,
subterana
13 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. anonim says:
    June 19, 2020 at 9:12 am

    raman asa pentru ca pesedeii au pus mereu talpa la orice iar tiganii ce traiesc din pomenile pesedeilor au sprijinit cu petitii si proteste orice se voia a se face pentru oras. Piata mare de ce nu se muta odata , ca in fata catedralei sa fie un parc frumos cum e gandit, pentru ca ati comasat acolo bisnita tiganilor ?!?

    Reply
    • Ascendis says:
      June 19, 2020 at 10:44 am

      Da, sigur, iarăși PSDul e de vina că în arad administrația locală nu poate asfalta ca lumea o simplă stradă, sau că în 2020 Aradul are in plin centru străzi de pământ (Gh vodă, tribunul Axente etc).

      Reply
    • Dan says:
      June 19, 2020 at 12:33 pm

      Bine ca la Oradea si Timisoara nu exista PSD…
      Hai, ca deja sunteti grețoși cu scuza asta!

      Reply
    • petre says:
      June 19, 2020 at 3:17 pm

      ”anonim”,gresiti mult!!!!! De multi,multi ani ARADUL este ”portocaliu”-falcist,TARA toata fiind multi ani in falcile veninoase ale ”javrei ordinare” si ale nevertebratului bokemil,ale Udrei,Seculiciului,si ale altor pradatori veninosi din aceeasi gasca pradatoare…In ARAD din anul 2004,pesedeii NU exista,peste URBEA ”’muribunda”pluteste duhul urat mirositor,veninos al lui ”DINU PATURICA”!!!!Nici chiar in UDMR,nici in USR, nu putem arunca multa piatra!!!! INCA!!!!! Cheile de la camara cu clisa,si de la lada cu bani ,AU FOST LA DEZERTORUL FALCA,DEMOLATORUL,inginerul care a dat cu ARADUL IN GARD!!!! Cine-si da jos ochelarii de cal va vedea dezastrul,bine ilustrat pe zidurile cladirii de pe colt, REVOLUTIEI spre MICALACA(farmacia SINAPIS,si fosta cofetarie MIMOZA).La Podgoria!!!! ”REGENERARE URBANA” FALCISTA!!!!

      Reply
  2. aa says:
    June 19, 2020 at 9:17 am

    ce vrei de la copii de 4 ani…deseneaza si ei….pana la bac si facultate sa devina tehnocrati mai au cel putin 15 ani….de studiat

    Reply
  3. aradean says:
    June 19, 2020 at 9:28 am

    La Oradea se poate și se face. La Arad, numai proiecte mărețe, nimic concret. Adică palavre și minciuni

    Reply
  4. Roland says:
    June 19, 2020 at 9:29 am

    Am găsit un rezumat al parkingurilor din Oradea… Aradul nici nu poate sa viseze asa ceva, este cu mult chiar si peste Timisoara.
    Finalizate si functionale, 1329 locuri:
    -457 locuri in parcarea supraetajata str. Tribunalului
    -412 locuri in parcarea supraetajata zona Rogerius-Spitalul Municipal
    -460 locuri in parcarea subterana str.Independentei
    În executie, 740 de locuri.
    -400 locuri in parcarea supraterana str. Brasovului
    -340 locuri supraetajate str. Academiei-Baritiu, Vointa
    In curs de proiectare, 0 locuri:
    In licitatie de construire, 270 locuri
    -270 locuri subterane Piata Emanuil Gojdu-Cetate, park and ride
    In stadiu de elaborare SF, 430 locuri
    -300 locuri supraetajate str. T.Vladimirescu, langa primarie.
    -130 locuri supraetajate str. Iosif Vulcan, langa casa „Darvas – La Roche”
    In stadiu de analiza/intentie, 400 locuri:
    -400 locuri supraetajate, str. Gh.Doja, langa Spitalul Judetean.

    Reply
  5. LAD says:
    June 19, 2020 at 12:18 pm

    La noi la Arad tot timpul s-a gasit cineva sa bage de vina.Daca e parcarea subterana sub parcul a Eminescu de ce se distruge parcul,daca este sub piata mica nu vor avea unde merge catva timp la piata ,daca e la piata mare la fel.Aradul sta blocat dar ne uitam la Oradea ca aia fac si noi nu.Nu spun ca actuala conducere a primariei este buna.din contra ,orasul nostru arata destul de rau. Pana nu vor cadea la intelegere ca toti sa incerce sa faca spre binele comunitatii ne vom uita in jur ca altii pot si noi nu.

    Reply
  6. Daniel says:
    June 19, 2020 at 1:52 pm

    Aradul prezintä in permanentä genialul EUROPARLAMENTAR care a ruinat ARADUL. De vorbit nu stie nimeni ca la Arad, sfaturi la fel, dar de fäcut mai putin. Nu se mai termina o data cu hotia si minciuna asta. De Timisoara nu se poate discuta in nici un caz, dar Oradea ne-a luat-o inainte deoarece sänt alti oameni de valoare la conducerea orasului. Felicitärile lor.

    Reply
  7. craitar.petru says:
    June 19, 2020 at 3:31 pm

    frumos, excelent civilizat, uite ca se poate in arad NU !!!

    Reply
  8. Aradean says:
    June 19, 2020 at 4:51 pm

    Planurile pentru realizarea unor parcari subterane sunt cu mult mai vechi. In anul 2005 a fost aprobat un proiect de urbanism pentru aceste doua parcari, amenajarea Pietei Avram Iancu, Pietei Filimon Sirbu, a strazii Metianu si a zonelor pietonale adiacente. Din toate aceste planuri pe parcursul a 15 ani a fost reamenajata doar str. Metianu, toti stim cat de bine si ce zona pietonala scumpa a donat populatia Aradului persoanelor fara adapost, singurii locuitori ai urbei care se bucura de bancile minunate si cismelele din aceasta zona. In rest, marea parcare din fata Catedralei Ortodoxe care mai mult incurca decat descurca, super Hala agroalimentara pe care acum o demolam, ambitii si orgolii concretizate in viziuni personale despre piramide, studii de trafic de care nu tine nimeni cont, studii de fezabilitate (vre-o trei cel putin) care apar cu preponderenta in prag de alegeri, multe povesti cu Feti frumosi si zane pentru adormit aradenii.
    Sper ca concetatenii nostri s-au mai maturizat, de acum au invatat deja povestile, stiu cum se termina, stiu ” ca daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit” si poate vor incepe sa creada ce vad cu proprii ochi si nu povestile minunate din preajma alegerilor.

    Reply
  9. Joseph Porta says:
    June 19, 2020 at 8:31 pm

    In Oradea daca nu vorbesti magjiara esti fiul ploii.

    Reply
    • dampf says:
      June 20, 2020 at 1:16 am

      Asta e parerea ta, care e complet eronată. Maghiarii nici macar nu au nici macar viceprimar în prezent în Oradea. Dar lasa ca avem noi, rromani… cat si pentru ei.

      Reply
  10. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Rezultatele extragerilor Loto
    3
    Bărbat din Șepreuș, reținut pentru arme și năvoade
    4
    Se strică vremea! Vânt puternic în Arad, cu rafale de până la 90 km/h
    5
    Aradul prinde viață la prima ediție a Arad Urban Style
    6
    S-a oprit în sferturi la CE de box Under 15
    7
    Mircea Ardelean împarte dreptatea la Pecica
    8
    Putin spune că Rusia nu va ceda niciodată presiunilor exercitate de SUA
    9
    Niciun arestat în dosarul aurului turcesc
    10
    Polițiștii arădeni și-au comemorat eroii

    Local

    Polițiștii arădeni și-au comemorat eroii

    România

    Ministrul Educației, Daniel David, a demisionat din funcție
    Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării.

    Mapamond

    A murit cântărețul britanic Chris Rea, la 74 de ani
    Cântărețul britanic Chris Rea, celebru pentru melodii precum „Driving Home For Christmas” și „The Road To Hell”, a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat luni familia sa, relatează DPA/PA Media.

    Local

    Șapte noi subofițeri, în structurile Jandarmeriei Arad

    România

    Ce au reclamat magistrații în discuțiile de la Cotroceni despre problemele din Justiție
    Președintele Nicușor Dan a terminat, luni seară, discuțiile la Palatul Cotroceni cu mai mulți magistrați despre problemele din Justiție.

    Local

    108 vârstnici arădeni, ajutaţi să zâmbească
    Printr-o campanie a Federației Filantropia, au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite și de câte o pereche de ochelari.

    Advertorial

    Frumusețe la tine acasă: tot ce trebuie să știi despre kiturile pentru unghii

    Local

    500 de mii de lei pentru 18 străzi din Lipova
    Consiliul Județean Arad a dat curs cererii orașului Lipova de relocare a sumei de 250.000 de lei către reabilitarea infrastructurii rutiere din oraș.

    Local

    Aparatură de top pentru secția de chirurgie ortopedică
    Aparatul achiziționat este printre puținele din România și a putut fi cumpărat grație unui proiect transfrontalier.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.