Situațiile neprevăzute care să te pună în dificultate din punct de vedere financiar pot apărea la tot pasul și de aceea este important să știi că ai un sprijin pe care să te poți baza oricând. Fie că este vorba de o urgență medicală, de o taxă pe care trebuie să o achiți, ori de cumpărături care să îți ofere bucurie, Smilecredit este instituția care te poate ajuta să obții suma care să le acopere.
Mercedes căutat de autoritățile din Germania, găsit la Nădlac. Șoferul nu știa că mașina era căutată
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat la controlul de frontieră un cetățean român care a încercat să iasă din ţară cu un autoturism marca Mercedes-Benz C - Class, estimat la valoarea de aproximativ 23.300 de euro, căutat de autorităţile din Germania.
Mapamond
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a subliniat importanța unității în diversitate, joi, în mesajul său anual de Crăciun, în contextul în care comunități din întreaga lume se află sub presiunea războaielor și a tensiunilor, transmite Reuters.
Local
Fostul paroh din Craiva îşi continuă slujirea la Şofronea. Noul paroh din Arăneag e fiul fostului paroh, care a murit anul trecut.
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
Local
Anul acesta 25 de persoane născute la maternitatea arădeană au depus cereri, cele mai multe în octombrie, respectiv şapte.
2
Local
Furtul a avut loc în luna septembrie, autorul fiind un bărbat de 35 de ani cu antecedente penale. Prejudiciul cauzat se ridică la 21.000 de lei.
Mapamond
Cântăreața americană Taylor Swift a donat 1 milion de dolari către organizația nonprofit Feeding America, principala rețea de combatere a foametei în Statele Unite, transmite marți agenția EFE.
Mapamond
O surpriză regală: prințesa Kate și fiica sa, prințesa Charlotte, au interpretat împreună o melodie la pian în timpul transmisiunii televizate de miercuri seara a concertului de colinde de Crăciun organizat de soția prințului moștenitor William al Marii Britanii, transmite AFP.
Local
ARAD. Un cititor Aradon ne-a transmis, joi, 25 decembrie 2025, un scurt video filmat pe malul Mureşului chiar în ziua de Crăciun.
8
Local
Ca de obicei în ultimul sfert de secol, prima zi a praznicului Naşterii Domnului i-a adus pe membrii Familiei Regale la biserica din sat.