aradon.ro Web analytics


Numai cuvinte de laudă au cei care l-au cunoscut pe Dănuț Tol. Vestea morții lui a venit ca un șoc pentru colegii săi din echipa de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică, care se pregătesc să plece la un concurs național de robotică, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut, de la prieteni, colegi la foști profesori. Dănuț devenise student, de anul trecut, dar făcea voluntariat pentru echipă, pentru că era foarte atașat de acest club. Își tatuase chiar pe mână „DELTA FORCE” - ca semn al atașamentului etern pentru această echipă.
„Fulgerător și nedrept, Dănuț Tol, prietenul și colegul nostru, a plecat dintre noi. Încă nu putem să ne dăm seama cum s-a putut întâmpla așa ceva. Avea doar 19 ani și lumea în față. Avea planuri mari, să termine facultatea, să devină un constructor celebru de roboți”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a echipei de robotică Delta Force.

Local

POLITIC. Geanina Pistru: „Sunt deputat și susțin reducerea numărului de parlamentari”
Parlamentarul PNL Arad, Geanina Pistru, explică motivele pentru care este necesată o reformă a Parlamentului.

Mapamond

Pană de control aerian în Regatul Unit: Zeci de zboruri sunt încă anulate

Local

Lecția de zbor de pe crestele munților
De peste două decenii, proiectul „Piticii Zburători” demonstrează că adevărata educație se face prin aventură, incluziune socială și amintiri care salvează suflete.

România

Cetățeanul rus care pregătea acte de diversiune și sabotaj pe teritoriul României, a fost arestat
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. 2

Local

Scandal soldat cu dosar pentru droguri, în Arad
ARAD. Un scandal la care au participat trei persoane, care a avut loc în municipiu, s-a soldat cu probleme mult mai mari pentru unul dintre cei implicați. 2

România

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională. 1

România

Ponta spune că va participa „de o mie de ori” la întâlniri cu oameni de afaceri precum cea de la Mykonos
Deputatul Victor Ponta susține că pe tema zborului privat pe ruta București-Mykonos „se bat între ele găștile pe judecătorii de la Curtea Constituțională”. 3

UT Arad

Etapă generoasă la juniori
Academia UTA a strâns 10 puncte din 12 posibile și se ține bine în clasamente.

Local

Ședință cu șase demisii la Consiliul Județean
Demisiile celor șase consilieri județeni vor intra în vigoare după viitoarea ședință a Consiliului Județean Arad. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.