Au fost două seri pline de sunet și culoare la Filarmonica Arad, vineri, 16 decembrie, și sâmbătă, 17 decembrie, oferite de cea mai mare trupă din vestul țării - Q Band - și invitații: Geanina Gee, Alexandra Drăgan, Mădălina Boroneanț, Dragoș Moldovan, tenorul Ioan Moțiu și actorul Zoltan Lovas. Atât vineri, cât și sâmbătă biletele au fost epuizate pentru concertul lor de Crăciun - „Veste-am adus”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că a avut loc un accident rutier în această dimineață în orașul Pecica, pe DN 7, sub podul de la A1, în care au fost implicate un microbuz în care se aflau opt persoane și o mașină cu cinci persoane. Cinci persoane au ajuns la spital în urma incidentului rutier.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei automarfare încărcate cu 26.000 de kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Local
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
Local
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
Local
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Local
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
1
Local
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Local
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.
Local
Arădenii care au nevoie de analize medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate se pot programa în continuare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru luna noiembrie mai sunt locuri disponibile, iar recoltările se fac inclusiv sâmbăta.