aradon.ro Web analytics


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 35 cetăţeni din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport încărcate cu mobilă și piese auto, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Migranții au fost depistați de polițiștii de frontieră, cu ajutorul câinilor de serviciu.
În 23 februarie 2022, scriam următoarele lucruri: Am convingerea, toată convingerea, că regimul Putin poate fi și va fi învins. Mai cred faptul că dacă Occidentul, UE, SUA, chiar și NATO, ar fi dat, de ani de zile, un răspuns mai robust, ar fi impus sancțiuni reale, Putin nu și-ar fi permis să facă lucrurile pe care, iată, le face. Și care vor costa vieți omenești.

România

Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.

Mapamond

Ucraina condamnă organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile sale ocupate de Rusia
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE.

UT Arad

Incident înaintea meciului UTA – Sepsi, la tribuna a II-a!

UT Arad

„Lucrurile s-au terminat într-un final cum ne-am dorit”
Adrian Mihalcea: „Am trecut printr-o perioadă nu prea bună emoțional. Acum vine pauza, ne liniștim”.

România

Nicușor Dan, despre nominalizarea lui Mureșan: Am ales persoana cu cele mai multe voturi în spate
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureșan este „persoana care are cele mai multe voturi în spate în acest moment”, explicând astfel desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru.

ARADON Sport local

Salbă de medalii la CN de haltere

UT Arad

Dorobanțu o salvează pe UTA în prelungiri
Timp de 90 de minute utiștii au fost lipsiți de idei și soluții, dar la „ultimo respiro” a venit golul de trei puncte.

Local

Guvern: 4,7 milioane de lei, despăgubiri pentru amplasamentul suplimentar al proiectului de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, cadrul necesar continuării procedurilor pentru proiectul de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad.

România

Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria „junk” (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.