Săptămâna precedentă, jandarmii arădeni au desfășurat 385 de misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională, pază transporturi speciale și protecție transporturi vaccinuri, misiuni în cooperare cu alte instituții, activități de punere în aplicare a unor mandate de aducere, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.200 de lei și au fost constatate în flagrant, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția, 13 fapte de natură penală.
Un tânăr de 23 de ani, din Apateu, este cercetat penal de polițiști după ce a decis să nu oprească autoutilitara pe care o conducea la semnele efectuate de polițiști, ci și-a continuat drumul, ajungând în cele din urmă într-un șanț, după ce a derapat. Tânărul avea permisul auto suspendat și consumase alcool.
Local
Consilierii locali USR Arad au făcut demersurile necesare pentru introducerea unei linii de autobuz dedicate elevilor.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage, din nou, atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare.
ARADON Sport local
ARAD. Cum duelul dintre Frontiera Curtici şi Victoria Felnac s-a disputat în devans şi a dat câştig de cauză liderului la zi în Liga 4-Mavros, scor 4-1, runda cu numărul 9 programează câteva dueluri ce se anunţă atractive.
Local
21 de șoferi au fost amendați, iar unul a rămas fără permis, în urma unei acțiuni a polițiștilor de la „transporturi”.
1
Mapamond
Un atacator în vârstă de 16 ani a deschis focul, joi, într-o școală primară din orașul Bend, în statul american Oregon, omorând patru persoane, între care trei copii, înainte de a fi ucis, la rândul său, de un membru înarmat al comunității care îl urmărise pe agresor până în clădire, a anunțat poliția, conform Reuters.
1
Local
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și două autoutilitare s-a produs în noaptea de joi spre vineri, pe autostrada A1, la kilometrul 530. Șapte persoane au fost transportate la spital.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați.
1
ARADON Sport local
Arădencele vor avea parte de o dublă dificilă pentru calificarea la turneul final.