După circul de joi seara, provocat de către Daniela Săbău (consilier local municipal din partea USR), şi poziţia publică exprimată vineri dimineaţă de către Sergiu Bîlcea (deputat PNL), Primăria a decis să schimbe condiţiile de intrare la ştrand, pe perioada derulării Festivalului Berii (11-14 iulie).
Pierderea auzului poate varia în intensitate de la ușoară la severă și poate afecta una sau ambele urechi. Simptomele pot influența semnificativ viața de zi cu zi, iar identificarea timpurie este esențială pentru a lua măsurile necesare. Iată o dezvoltare detaliată a simptomelor comune asociate pierderii auditive:
România
Autoritățile din județul Constanța sunt în alertă după ce o dronă ar fi fost observată în apropierea stabilopozilor din stațiunea Costinești, a transmis, joi, prefectul Adrian Picoiu.
Local
O explozie s-a produs joi dimineață la instalația de gaz de la CTP Arad, pe Calea Victoriei. O persoană a suferit arsuri de gradul III și va fi transportată la spital.
Local
Pompierii arădeni au intervenit la 44 de situații de urgență în ultimele 24 de ore. Opt dintre misiuni au fost pentru stingerea incendiilor, cele mai multe izbucnite la vegetație uscată.
Local
Cetatea Șiriei a atras miercuri seara peste 1.000 de oameni veniți să urmărească eclipsa parțială de Soare. Cerul perfect senin și poziția platoului, la aproximativ 500 de metri altitudine, au oferit condiții foarte bune pentru observarea fenomenului.
1
România
Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:27, un grup de cinci ținte aeriene în zona localității Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, fiind ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Borcea.
România
Nuclearelectrica a început manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a CNE Cernavodă joi dimineața, a anunțat compania, printr-un comunicat transmis Bursei de la București.
Mapamond
Serviciul de securitate SBU al Ucrainei a anunțat miercuri că forțele Kievului au atacat trei nave de război și alte instalații într-un atac cu drone și rachete asupra bazei navale rusești de la Novorossiisk de la Marea Neagră, relatează Reuters.
Mapamond
Așteptată cu nerăbdare de milioane de europeni, o rară eclipsă solară a început miercuri în Rusia, în nordul Spaniei și în vestul Islandei, care a plonjat deja în obscuritate, informează AFP.
1