La ediţia din acest an, a XV-a, Parada Clătitelor de la poalele Codrului Moma se va desfăşura sub sloganul: „Clătite medievale”. Sâmbătă, 25 iulie, vor fi lupte full-contact cu arme medievale, prezentare tabără, costumaţie şi arme medievale, şcoală de lupte o arme specifice epocii, inclusiv „arderea” unei vrăjitoare pe rug. Iar duminică participanţii sunt invitaţi la un spectacol folcloric cu Lucian Drăgan, Viorel Leric, Adi Balint, Vasile Coca, Leontin Ciucur; acesta va fi urmat de un concert marca Mircea Baniciu, ambele desfăşurându-se la Teatrul de Vară.
„Parada clătitelor” la Moneasa
În acest weekend va avea loc, în staţiunea balneoclimaterică Moneasa, tradiţionalul festival al clătitelor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai recent studiu realizat de Compare the Market.
România
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că organizarea alegerilor locale și europarlamentare a costat aproximativ 250 de milioane de euro, a alegerilor parlamentare - 120 de milioane de euro, iar cele două alegeri prezidențiale, peste 300 de milioane de euro.
1
Local
Competiția se va desfășura la categoriile Open feminin și Open masculin, în două manșe, pe Pârtia Borlova de la Muntele Mic, în data de 6 februarie 2026, începând cu ora 10:00.
Local
Circulația tramvaielor se suspendă joi şi vineri pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!